RADIO FRANCE INTERNATIONALE: Greenpeace: Organismul care va administra Parcul Naţional Făgăraş va trebui să fie mult mai prezent

Munţii Făgăraş vor fi declaraţi Parc Naţional. Guvernul a aprobat începerea demersurilor în acest sens, a anunţat ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer. Cu o suprafaţă de 200 de mii de hectare, munţii Făgăraş sunt cel mai important rezervor de biodiversitate din lanţul carpatic.

Ideea Guvernului este bună, însă protecţia zonei depinde de cum va acţiona organismul care va gestiona aria naturală respectivă, spune la RFI coordonatorul de campanii de la organizaţia Greenpeace România, Valentin Sălăgeanu.

„Credem că mai ales dacă există un organism care să administreze acest Parc Naţional, momentan el e sit Natura 2000, doar că cei care-l au în custodie nu prea-şi fac treaba, au fost nişte litigii de-a lungul timpului, iar acum nimeni nu-şi face simţită prezenţa în zonă dintre cei care ar trebui să fie responsabili cu administrarea. Or în momentul în care discutăm despre un Parc Naţional, are cu totul şi cu totul alt statut, inclusiv din punct de vedere legislativ, ar trebui ca organismul care va primi în custodie şi spre administrare Parcul Naţional şi să fie mult mai prezent. Asta înseamnă de la rangers, o administraţie care să fie activă şi care să fie prezentă în teritoriu, pe lângă cele care deja ar trebui să-şi facă treaba, care sunt Garda Forestieră spre exemplu şi toţi cei care administrează pădurile”, explică ecologistul.

Ce se schimbă pentru turişti? „Depinde foarte mult de care vor fi regulile care se vor stabili specific pentru Parcul Naţional Făgăraş. În general, în parcurile naţionale din ţară nu se intră neapărat cu taxă. Sunt anumite administraţii care pun taxă şi care dacă folosesc în mod transparent şi constructiv banii în beneficiul Parcului respectiv, înseamnă că o fac inclusiv în beneficiul turiştilor. Ce nu o să aibă voie să facă, nu au voie, ca de obicei, să se ducă pe traseele nemarcate sau să iasă în afara traseelor, dar ăsta e un lucru care se aplică şi acum, indiferent de natura sau de statutul de protecţie. Evident că dacă se vor înfiinţa rezervaţii ştiinţifice, acolo nu ai voie să intri decât cu permisiune specială de la organismul care administrează respectiva rezervaţie”, precizează reprezentantul Greenpeace.

Cosmin Ruscior

RADIO FRANCE INTERNATIONALE, 15 septembrie