Legislaţia antifumat are efecte pozitive, iar studiile sociologice realizate în ultimele şase luni arată că 72% dintre adulţi cred că legea în forma sa actuală este bună. Vicepreşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, liberalul Horia Cristian, a precizat la Radio România Actualităţi că ţara noastră s-a poziţionat în fruntea ţărilor civilizate prin adoptarea legii antifumat şi că nu este de acord cu modificarea acestui act normativ.
Horia Cristian: „O să încercăm să respingem amendamentele introduse în Senat, pentru că ele înseamnă întoarcere în timp. Există tot felul de manevre legislative care se pot face, manevre procedurale, dar ce vreau să-i asigur pe toţi cei care vor vota această lege, inclusiv amendamentele, este că alături de societatea civilă vom monitoriza cu mare atenţie toate persoanele care dau votul şi vom face tot ceea ce trebuie ca votul lor să fie accesibil alegătorilor”.
Nici social-democratul Călin Potor, membru în Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor, nu doreşte ca legea să fie schimbată.
Călin Potor: „Votul meu în Comisie va fi clar pentru a aduce îmbunătăţirile date de transpunerea Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, dar nu doresc modificările pe care noi prin Legea 15/2016 le-am adus”.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 septembrie)