Luptele din zona Orşovei încep din primele zile de război ale României • Muntele Alion, centrul unui sistem austro-ungar de întărituri la graniṭa cu România, este cucerit de Regimentul I Mehedinți nr. 17 ,,Știrbei Vodă” la 1 septembrie • mai sunt cucerite Ozoina şi Drenec, iar trupele române urmăresc duşmanul până pe Valea Cernei • luptele din zona Orşova ne aduc 654 prizonieri, dintre care 9 ofiṭeri, inclusiv maiorul Wolff, comandantul sectorului Alion.
Pamfil Popescu (1894-1980) era în 1916 sublocotenent în rezervă în Regimentul I Mehedinṭi nr. 17. Pentru curajul dovedit în luptele de pe Valea Cernei în 1916 şi de pe Jiu în 1917 a fost citat prin Ordin de Zi pe Armată, iar de la regele Ferdinand a primit ordinul „Mihai Viteazul”. După război avea să devină cel mai cunoscut gazetar cu numele Pamfil Şeicaru. O mărturie indirectă despre faptele sublocotenentului Pamfil Popescu ne oferă un cunoscut al său, René Alecu De Flers, ziarist la Radio Europa Liberă în anii 1959-1992.
„Terminând liceul, [Pamfil Şeicaru] s-a dus la universitate şi a venit Primul Război Mondial. Ca orice tânăr român şi ca sublocotenent, ca sublocotenent în Regimentul [1]7 Mehedinţi – mi-am adus aminte – s-a prezentat să-şi facă datoria pentru întregirea neamului. A făcut parte din „Grupul Cerna„, comandând o campanie de mitraliori. Trupele germane înaintau vijelios şi reuşiseră să încercuie armata română care se afla în retragere. Lupta decisivă pentru desfăşurarea trupelor româneşti s-a dat pe muntele Alion la care a luat parte Pamfil Şeicaru.
Tot în acestă regiune, pe Dealul Moşului, într-o noapte de septembrie 1916, Şeicaru împeună cu un camarad, Petre Gămănescu, oltean şi tot sublocotenent, se afla cu faţa spre inamic. Pe neaşteptate un proiectil inamic a căzut şi a explodat între ei, aruncându-i de o parte şi de alta. După explozie s-au ridicat amândoi, s-au scuturat de praf şi s-au întrebat dacă vreunul dintre ei este rănit. Cum nu a fost cazul, Şeicaru a făcut un legământ: „Dacă voi trăi şi voi avea posibilitatea, voi face o bisericuţă în acest punct în care am scăpat de moarte.„ S-a ţinut de cuvânt, dar nu a mai putut sfinţi biserica care poartă hramul Sfânta Ana, numele mamei lui pe care o adora.”
[Arhiva de istorie orală, interviu de Mariana Conovici, 1999]
