Ultramaratonistul român Florin Ioniţă a reuşit să încheie, cu o oră în urmă, Sparthatlonul, o cursă de mare dificultate desfăşurată în Grecia. El a alergat cei 245 de kilometri şi 300 de metri dintre Atena şi Sparta în aproximativ 31 de ore şi a devenit primul român care a terminat acest traseu. De altfel, Florin Ioniţă este primul român care s-a calificat la Sparthatlon, după ce la sfârşitul lunii mai a fost primul nostru compatriot care a câştigat o altă cursă de anduranţă: Ultramaratonul de la Balaton, din Ungaria.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 octombrie)