Fostul ministru de interne, Petre Tobă, a fost audiat, în această dimineaţă, de procurorii DNA

Fostul ministru de interne, Petre Tobă, a fost audiat, în această dimineaţă, de procurorii DNA, în dosarul în care este cercetat pentru favorizarea făptuitorului – transmite redactorul Radio România Actualităţi, Mădălina Verman. El a declarat la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie că i-a fost adus la cunoştinţă faptul că s-a început urmărirea penală împotriva sa şi a precizat că a respectat legea şi toate normele în vigoare. Pe 9 septembrie, procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de Petre Tobă pentru că ar fi refuzat să înceapă procedurile de declasificare a documentelor Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă, care ar fi atestat cheltuieli nelegale din fondurile operative. El este cercetat, alături de alte 24 de persoane – şefi şi angajaţi ai Direcţiei, suspectate de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals şi uz de fals. Petre Tobă a fost pus la dispoziţie, ieri, printr-un ordin al ministrului de interne, Dragoş Tudorache. Măsura a fost luată în urma punerii în mişcare a acţiunii penale în dosarul în care fostul ministru de interne a fost audiat astăzi la DNA.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 octombrie)