La Camera Deputaţilor şedinţa de plen a fost suspedată din lipsa cvorumului

La Camera Deputaţilor şedinţa de plen a fost suspedată astăzi din lipsa cvorumului. Urmau să intre astăzi la votul final proiectul de lege care permite conversia în lei la cursul istoric a creditelor în franci elveţieni, dar şi modificările la Legea Anti-fumat. Tot în această după-amiază ar fi urmat să fie votată moţiunea simplă iniţiată de PSD şi ALDE la adresa ministrului de Justiţie, Raluca Prună, un moment la care deputaţii liberali au anunţat încă de dimineaţă că nu vor participa. După ce s-a constatat că şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor nu poate continua din lipsa cvorumului, reprezentanţii PSD şi PNL s-au acuzat reciproc pe această temă, transmit reporterii RRA.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 octombrie)