De la Radio Europa Liberă se vedea „începutul sfârṣitului”
Era vorba de un protest muncitoresc, într-o citadelă ceauṣistă, era vorba de un mesaj politic antidictatorial, era vorba de un context politic clar: presiunile Moscovei, refuzul lui Ceauṣescu de a accepta cerinṭele lui Gorbaciov, ruptura cu Occidentul care-ṣi radicalizase poziṭiile faṭă de regim – toate acestea ne-au făcut să credem că era vorba de începutul sfârṣitului. Emil Hurezeanu
În 1987, într-o zi de alegeri cu rezultate deja stabilite, cu mese festive organizate de judeṭeana de partid, la uzina „Steagul Roṣu” a izbucnit o revoltă împotriva regimului lui Nicolae Ceauṣescu. Coloane de muncitori au ajuns în centrul Braṣovului unde li s-au alăturat mii de oameni; au cântat, cu speranṭă ṣi entuziasm „Deṣteaptă-te române!” Apoi, cei mai activi dintre protestatari au fost arestaṭi, anchetaṭi ṣi condamnaṭi într-un proces desfăṣurat la 3 decembrie 1988. 61 oameni au primit pedepse între trei ani ṣi ṣase luni, cu executare la locul de muncă. Unii au avut domiciliu obligatoriu în alte oraṣe, deṣi nu exista o lege care să permită asta…
Bineînṭeles, românii nu au aflat oficial nimic, dar zvonurile circulau cu mare viteză. Mai era o sursă de informare preṭioasă în acei ani: postul de radio Europa Liberă, Departamentul românesc. Despre felul în care a primit ṣi difuzat ṣtirea din ṭară, despre atmosfera din redacṭia de la München în acel noiembrie 1987, există în Arhiva de istorie orală două mărturii importante: a lui Mircea Carp, director asistent la R.E.L. ṣi a lui Emil Hurezeanu, redactor, realizatorul programului „Actualitatea românească”.
Interviuri realizate de Mariana Conovici ṣi Octavian Silivestru în 1997 ṣi 1999.
Mircea Carp: „Aṣteptam de multă-multă vreme…”
„Putem considera că 15 noiembrie 1987 marchează începutul unei etape noi şi în activitatea postului Europa Liberă?
Cred că putem spune lucrul ăsta, pentru că ceea ce aşteptam de multă-multă vreme, o schimbare într-adevăr fundamentală în România, nu neapărat prin mijloace violente, ci, dacă se putea printr-o evoluţie, cum era cazul în alte ţări… şi-aicea poate aş vrea să fac o mică paranteză. Ne gândeam deseori la posibilitatea înlocuirii lui Ceauşescu poate cu două elemente mai moderate din conducerea partidului, la ora aceea ni se păreau Virgil Trofin, Ion Iliescu. Mai târziu, după evenimentele din 1989 am fost deseori acuzaţi că noi l-am încurajat, că noi am încurajat venirea lui Ion Iliescu la putere în România. Nu era deloc cazul, pentru că noi ne gândeam la situaţia din anii ’80 şi mai ales după evenimentele de la Braşov din ’87, de înlocuirea lui Ceauşescu cu oameni mai moderaţi, cum spuneam mai-nainte. Bun, dar să ne întoarcem… Pentru noi aşteptarea asta a atins o culme foarte… de foarte scurtă durată şi aceasta a fost, mă rog, revoluţia, răscoala de la Braşov din noiembrie 1987.
Aşa cum am mai spus-o poate şi într-un alt interviu, eram de serviciu când mi-a venit ştirea din ţară, că la Braşov au loc tulburări, că muncitorimea a ieşit în stradă. Conform instrucţiunilor pe care le aveam, nu numai [la] Europa Liberă dar şi Vocea Americii şi-n general toate mediile de informare, nu puteam să dăm o ştire decât dacă era confirmată din două izvoare. Ori, ştirea despre ceea ce se întâmpla la Braşov ne parvenise dintr-o singură sursă, dar o sursă deosebit de importantă, o sursă de mare încredere, aşa că Vlad Georgescu care la acea dată era directorul Departamentului românesc la Europa Liberă şi cu mine, care prezentam programul politic, am ajuns la concluzia că totuşi să-i dăm drumul pe calea aerului pentru că… ar fi fost prea târziu să aşteptăm până a doua zi.”
Emil Hurezeanu: „Am primit un plic sigilat”
„Vă aduceţi aminte de Braşov 1987?
Perfect! Îmi aduc aminte perfect pentru că realizam Actualitatea românească [eram] titularul emisiunii, prezentatorul, mai exact, al emisiunii. 
Actualitatea românească era un copil cu mai mulţi taţi, prezentatorul ei era Neculai Constantin Munteanu; când pleca în concediu îl înlocuia Orăscu şi eu. Redacţional, aveam aceleaşi titluri, aceeaşi comepetenţă, chiar dacă unii făceam doar analize în emisiuni şi celălalt doar prezentarea. Această delimitare de roluri a fost de bun augur pentru succesul emisiunii, cum de altfel puteţi constata dumneavoastră, cei care aţi constatat-o în ultima parte. Şeful direct al emisiunii era directorul Europei Libere.
Atunci ţin minte, într-o seară de noiembrie, era o zi de sărbătoare la München, în Bavaria catolică, lucram cu Vlad Georgescu pentru programul politic – pentru că în zilele de sărbătoare nu lucra toată lumea, emisiunile erau înregistrate, ci doar programele politice se făceau, să zicem, life sau în timpul zilei – ṣi atunci Vlad Georgescu mi-a spus, ţin minte: „Du-te repede peste Parcul Englezesc – care e un parc imens, unde e aşezată Europa Liberă, se afla Consulatul american, o fortăreaţă aproape la fel de bine păzită ca Europa Liberă… erau vreo zece minute chiar în cros până la Consulat – pentru că trebuie să ne dea un plic, ţi se va da un plic„. Asta era misterios, era penumbră, ploua, era spre seară, niciodată nu am mai fost pus în situaţia să iau un plic de la Consulatul american, de oarecare importanţă pentru ceea ce urmează în orele următoare, aşa cum mi s-a spus.
Şi am parcurs rapid drumul care mă despărţea de Consulat, am primit un plic sigilat, i l-am adus lui Vlad Georgescu, l-a citit şi mi-a spus: „Sunt mari mişcări la Braşov!„, asta era chiar în seara zilei de duminică, 15 noiembrie, când se întâmpla povestea asta. Şi la Consulat sosiseră împreună cu poşta diplomatică – în mod obişnuit nu se făcea asta! – cu curierul diplomatic de la Bucureşti sosise reportajul, dacă vreţi, cifrat, al unui corespondent de presă care a fost la Braşov şi care după aceea împreună cu demonstranţii a fost risipit. Şi care relata fidel povestea. Bineînţeles, ne-am agăţat de asta, am fost primii care am vorbit despre asta, pentru că în orele următoare şi în ziua următoare am primit foarte multe informaţii de altă natură, inclusiv o braşoveancă care plecase din Braşov, cu copilul, în Belgia şi care a participat la toate astea. După aceea am primit şi înregistrări trimise de oameni prin rude, prin Belgrad… oamenii au tot timpul tot felul de legături! […] Totdeauna există informaţii pe care trebuie să le pui cap la cap şi atunci îţi iese ceva. Aşa aveam sentimentul atunci. Şi aşa am aflat despre Braşov.
Şi bineînţeles că am transformat povestea de la Braşov şi într-o poveste internaţională, pentru că aveam legături şi cu ziariştii străini şi ţin minte, am primit rapid şi un film făcut de un italian şi care s-a dat după aceea la RAI, la Milano, un documentar filmat pe străzile Braşovului chiar atunci. Cam astea au fost informaţiile noastre. Bineînţeles au existat şi informaţiile de presă ale unor ziarişti occidentali, care vizitau România incognito ca turişti, mergeau la Poiana Braşov două săptămâni şi după aia coborau la Braşov şi luau legătura cu muncitori, cu ziarişti, cu filosofi, profesori de română care făceau naveta şi care povesteau, bineînţeles, ce s-a întâmplat…”
