Chişinăul şi Tiraspolul nu reuşesc să ajungă la un acord în privinţa unei noi runde de negocieri în formatul 5+2. Tiraspolul acuză conducerea Republicii Moldova că ar bloca reluarea discuţiilor, în timp ce Chişinăul susţine că nu există teme asupra cărora să se fi convenit pentru negocieri. Relatează Victor Pogor de la Radio Chişinău.
Reporter: Reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului la negocierile în problema transnistreană, Gheorghe Bălan şi Vitalii Ignatiev, s-au întâlnit, astăzi, la sediul OSCE din Republica Moldova, pentru a discuta perspectiva organizării unei noi reuniuni în formatul 5+2. Vitalii Ignatiev a acuzat Chişinăul că blochează reluarea negocierilor. Pe de altă parte, şeful Biroului pentru Reintegrarea Republicii Moldova, Gheorghe Bălan, a explicat că, pentru o întrunire în formatul 5+2, este nevoie ca părţile să convină, mai întâi, în privinţa unor documente care să poată fi discutate şi semnate. Printre alte teme discutate la întrevederea de astăzi, care a durat mai bine de două ore, au fost situaţia şcolilor cu predare în grafie latină din stânga Nistrului şi terenurile agricole din Raionul Dubăsari. Amintim că, la ultima rundă de negocieri, care s-a desfăşurat la începutul lunii iunie, după o pauză de doi ani, a fost semnat aşa-numitul protocol de la Berlin. Prin semnarea acestuia, Chişinăul şi Tiraspolul şi-au asumat angajamentul să continue şi să amplifice negocierile pe mai multe probleme, cum ar fi plăcuţele cu numere de înmatriculare a autoheviculelor, telecomuncaţiile, dosarele penale şi altele. Mai mult, experţii au atenţionat atunci că autorităţile de la Chişinău ar fi fost forţate să semneze acel protocol.