Arhiepiscopul ortodox al Constanţei, Teodosie, este audiat de procurorii anticorupţie, cel mai probabil într-un nou dosar. La intrarea în sediul DNA Constanţa, clericul nu a făcut declaraţii. Acum şase săptămâni, el a fost pus sub urmărire penală alături de alţi preoţi ortodocşi cu funcţii de conducere din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, într-un prim dosar de corupţie. Corespondentul Radio România Actualităţi Mona Constantinescu notează că Teodosie este primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române care intră pentru a doua oară în atenţia procurorilor DNA.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 octombrie