Instituţia Arhivelor Naţionale ale României împlineşte anul acesta o venerabilă vârstă: 185 de ani! Arhivele Statului, create în anul 1831 la Bucureşti şi în 1832 la Iaşi, s-au unit la 31 octombrie 1862 prin decret al lui Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii. Pentru cinstirea acestui deosebit jubileu, Arhivele Naţionale organizează „Săptămâna Arhivelor”, în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie.
Fiecare dintre zilele acestei săptămâni va fi dedicată unei suite de evenimente. Dezbaterile tematice în jurul mesei rotunde, menite să ofere un cadru adecvat de exprimare, atât profesioniştilor din mediul arhivistic, cât şi colaboratorilor noştri, abordează teme de mare actualitate precum proiectul noii legi a Arhivelor, accesul la arhive, relaţiile cu diferite categorii de public, proiectele informatice ale Arhivelor Naţionale.
De asemenea, din multitudinea de proiecte cu caracter cultural şi ştiinţific dezvoltate de Arhivele Naţionale sau de către figuri marcante ale acestor domenii din societatea contemporană în parteneriat cu instituţia noastră, am ales să prezentăm câteva pelicule dedicate Arhivelor sau inspirate de materiale de arhivă, să găzduim lansări de volume de documente. Alături de noi se vor afla personalităţi culturale şi ştiinţifice, reprezentanţi ai presei, colaboratori ştiinţifici, reprezentanţi ai unor prestigioase instituţii culturale şi academice, realizatori ale unora dintre aceste proiecte. Aşteptăm, totodată, reacţiile şi participarea directă a tuturor beneficiarilor serviciilor oferite de instituţia noastră. Ne propunem astfel să readucem în conştiinţa publicului larg rolul complex şi provocările contemporane cu care se confruntă atât instituţia, cât şi profesia de arhivist.
Vă aşteptăm să ne fiţi alături!
Persoană de contact: Alina Horvath Compartimentul Comunicare şi Imagine Publică, telefon : 021.313.06.21 email: imagine@arhivelenationale.
Toate evenimentele din program vor avea loc la sediul Arhivelor Naţionale ale României din Bd. Regina Elisabeta, nr. 49, sector 5, după cum urmează:
Luni, 31 octombrie 2016:
- 30: Arhivele româneşti – 185 de ani
Cuvânt introductiv, dr. Ioan Drăgan, director al Arhivelor Naţionale
- 00: Lansarea filmului Arhivele Naţionale
Realizator: Doina Ruşti
11.30: „Arhivele şi tinerii” .
Participă studenţi de la Facultăţile de Istorie şi de Ştiinţe Politice ale Universităţii din Bucureşti şi Facultăţii de Arhivistică a Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”. Dezbatere deschisă pe teme de actualitate ale domeniului, privite din perspectiva profesioniştilor actuali şi viitori.
Invitată specială: scriitoarea Doina Ruşti
Marţi, 1 noiembrie 2016:
10.00: „Proiectul noii Legi a Arhivelor”
Dezbatere incluzând exprimarea poziţiilor reprezentanţilor instituţiilor deţinătoare de arhivă, precum Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, Arhivele Militare, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii etc.
13.00: „Opoziţia culturală” în arhivele din România.
Vizibilitate, acces, cercetare
Prezentarea bazei de date şi masă rotundă. Participă: Alina Pavelescu, Dinu Zamfirescu, Dragoş Petrescu, Ana-Maria Cătănuş.
Moderator: Cristian Pătrăşconiu
Miercuri, 2 noiembrie 2016:
10.30: „Arhivele şi cercetătorii. Proiectele informatice ale ANR”
Prezentarea proiectelor informatice ale Arhivelor Naţionale, intervenţii ale reprezentanţilor instituţiilor care, prin activitatea lor de cercetare, sunt utilizatori ai acestor proiecte informatice (Institutul de Istorie „N. Iorga”, Institutul de Studii Sud-Est Europene, I.I.C.C.M.E.R., I.S.P.A.I.M., I.N.S.T., Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului „E. Wiesel” etc.).În deschiderea dezbaterii va fi proiectat filmul pe tema digitizării documentelor medievale din Arhivele Naţionale, realizate în colaborare cu Agerpres.
Joi, 3 noiembrie 2016:
10.00: „Patrimoniul arhivistic şi patrimoniul cultural mobil”
Masă rotundă cu participarea reprezentanţilor Arhivelor, muzeelor şi bibliotecilor (Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Muzeul Naţional Cotroceni, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară, Biblioteca Naţională a României, Institutul Naţional al Patrimoniului etc.).
17.00: Prezentare de film: Tot înainte! Amintiri din copilărie
Prezentarea filmului şi lansarea volumului semnate de istoricii Valeriu Antonovici şi Simona Preda, Editura Curtea Veche Publishing.
Vineri, 4 noiembrie 2016:
10.30: Lansări de carte:
Catalogul manuscriselor româneşti din Arhivele Naţionale ale României de Dragoş Şesan, vol. I, Editura Universităţii din Bucureşti;
Din istoria Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor din România, editor Monica Negru, Editura Cetatea de Scaun.