Iranul comandă o forţă alcătuită din aproximativ 25.000 de luptători şiiţi musulmani care luptă în războiul civil din Siria, a declarat fostul director al serviciului de informaţii Shin Bet din Israel, Avi Dichter, în prezent lider al comisiei pentru politică externă şi apărare din Knesset, informează „Times of Israel”. Oficialul israelian a reiterat avertismentele emise anterior de premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi de către alţi oficiali israelieni, care au declarat că Iranul nu a abandonat aspiraţiile sale de a dezvolta arme nucleare şi de a avea o mai mare putere în Orientul Mijlociu. Avi Dichter a precizat că Iranul are o „legiune străină” formată din aproape 25.000 de luptători, majoritatea din Afganistan şi Pakistan, trimisă în Siria să lupte nu numai împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS), ci şi împotriva rebelilor sunniţi care se opun preşedintelui sirian, Bashar al-Assad. Luptători ai grupării Hezbollah au fost trimişi de Iran în Siria pentru că gruparea libaneză este mai potrivită să ducă lupte de gherilă şi să lupte împotriva organizaţiilor teroriste, spre deosebire de soldaţii din armata iraniană care sunt instruiţi să lupte împotriva altor armate, a mai spus oficialul israelian. Pe fondul intensificării atacurilor teroriste în Europa, comise în ultimii doi ani de celule teroriste cu legături cu ISIS sau reţele al-Qaeda din Siria, celule din care adesea fac parte musulmani care şi-au părăsit ţările natale europene pentru a lupta în Siria, Avi Dichter a insistat că Europa trebuie să acţioneze ferm pentru a preveni întoarcerea pe continent a luptătorilor străini. „Cei care se duc în Irak sau în Siria nu se duc pentru a participa la un concert cu Bob Dylan, iar serviciile europene de securitate trebuie să acţioneze în consecinţă”, a spus Avi Dichter în timpul unei întâlniri cu o delegaţie a Parlamentului Elveţiei, subliniază „Times of Israel”.
(http://www.timesofisrael.com/ – 4 noiembrie)