Românii sunt printre primii care au folosit aviaṭia pentru armată • Aeronautica Regală Română este înfiinṭată în 1912 • primul avion de vânătoare: un aparat de zbor francez, Nieuport 11 • primii şase piloṭi (printre care Gheorghe Negrescu şi Mihail Cerchez) avuseseră un instructor francez, Paul Molla, şi o apariṭie pe aerodromul înfiinṭat la Chitila, în 1910 • cu toate acestea, România nu are o aviaṭie prea puternică în război.
Vasile Niculescu (1891-1981) s-a înscris în armată în timpul neutralităṭii României şi tot atunci a urmat cursurile Şcolii de pilotaj de la Băneasa. La 15 august 1915 a obṭinut brevetul de pilot nr. 61. Un an mai târziu, devenit plutonier, a fost repartizat la Corpul de Aviaṭie. La 1 octombrie 1916 a fost avansat la gradul de sublocotenent şi a cerut să fie trimis pe front cu Escadila de recunoaştere şi bombardament uşor Farman 4. Vasile Niculescu este cunoscut mai ales pentru zborul istoric pe care l-a făcut la 23 noiembrie 1918, atunci când a dus Consiliului Naţional Român, la Blaj, documente importante pentru Unirea Transilvaniei.
„A venit evacuarea [din 1916] şi-am venit după aceea cu Şcoala de pilotaj, de antrenament, la Bârlad; acolo am făcut iarăşi antrenamentul şi apoi mai târziu ne-am întors la Botoşani.
Ei, şi-acolo am făcut iară
şi antrenament, cu zborul, cu avion de-ăsta Farman. […] Atuncea a fi aviator, mă rog, era mare mândrie, cine era ca noi?! Şi ştiu că era [la şcoală] unul cam limbut, atâta discuta – şi la cofetărie! -, să audă toată lumea, că „o să fac aşa şi-o să mă duc aşa şi-o să zbor şi-o să fac…„ şi se uita să vadă dacă-l ascultă… […]
De-acolo, de la Bârlad, ne-am dus la Iaşi şi după aceea la Botoşani, a fost retragerea aceea [din toamna lui 1916]… Ştiu că am stat în aceeaşi cameră cu un francez, un pilot – dar mi se pare că era evreu – Henri Schwarz, om foarte cumsecade; foarte bine ne-am împăcat, că acolo ne-am învăţat şi ştiam bine franţuzeşte. Şi aveam un coleg, unul Grigore Zahie – este nepotul lui Creangă, de la Humuleşti – şi el n-avea unde să steie, era repartizat la un spital de răniţi exantematici. Şi dormea pe un pat, că nu era unde să stăm. El s-a îmbolnăvit de tifos exantematic, eu n-am păţit nimic…”
[interviu realizat de Muzeul de Etnografie din Rădăuṭi la sfârşitul anilor ’70; consultant ştiinṭific prof. dr. Corneliu Andonie, muzeograf la Muzeul Naṭional Militar]
