Ministrul ungar de externe a purtat discuţii cu preşedintele Parlamentului Bosniei-Herţegovina despre integrarea europeană a acestei ţări, a informat MAE de la Budapesta. În comunicatul ministerului se menţionează: Péter Szijjártó l-a primit, marţi, pe preşedintele, prin rotaţie, al Parlamentului Bosniei-Herţegovina, Mladen Bosic. La această întâlnire cei doi oficiali au salutat că, datorită exercitării unui lobby ferm din partea ţărilor Grupului de la Visegrad, Consiliul European a acceptat solicitarea privind primirea ca membră cu drepturi depline a Bosniei-Herţegovina în UE şi a dispus Comisiei Europene pregătirea demersurilor necesare. Péter Szijjártó a reiterat că Ungaria este un susţinător angajat al eforturilor depuse de Bosnia-Herţegovina în vederea integrării europene, iar această integrare a ţărilor din regiunea Balcanilor de Vest este un interes strategic, economic şi de securitate al Ungariei. De asemenea, Ungaria şi Bosnia-Herţegovina solicită înmpreună autorităţilor din Croaţia realizarea investiţiilor croate necesare pentru construirea autostrăzii care va face conexiunea între Budapesta şi Saraievo./ademeny/menescu
(MTI – 15 noiembrie)