Înainte și înapoi. Stânga apoi dreapta. Te balansezi încontinuu. Pierzi numărul legănărilor și o iei de la capăt. Unu… doi…trei. Ca acele unui ceasornic, nu ai stare.
Numele jocului?…Adolescența. Regulile? Nu există. Scopul final? Diferit pentru fiecare individ în parte. Ca un leagăn, care nu se poate opri. Îți place să îți petreci timpul în el, dar dacă vei cădea, va fi un chin să te așezi din nou, pentru că leagănul nu se oprește niciodată. Iar tu trebuie să te conformezi, să te străduiești să te așezi înapoi, iar după, să îți menții echilibrul.
Dar vin obstacole, din afară. Te împing, iar tu cazi și ele râd de tine. Și când reușești să urci înapoi de unde te-au dărâmat, o fac din nou. Trist, știu, și poate puțin descurajator. Dar doar așa poate fi descris jocul adolescenței. O perioadă în care tot ce este în jurul tău te dărâmă, iar tu trebuie să te ridici singur.
Dar e un joc. Pentru că totul începe frumos și crezi că nimic nu se va înrăutăți. Crești, te maturizezi, adulții încep să te considere demn de încredere. Mai apoi, totul cade ca o avalanșă și te îngroapă. Te sufoci, disperat să găsești o cale de ieșire. Dar în final, ca în orice joc, totul va fi bine și îți vei da seama că tot ce ai făcut nu a fost în zadar.
Elev: Cristina Ioana Bunel
Clasa a IX-a F
Prof. Liana Hera
