Proprietarii din blocurile de locuinţe sau din ansamblurile rezidenţiale trebuie să încheie un acord scris privind normele de conduită în zonele comune, potrivit noului proiect de lege al asociaţiilor de proprietari şi al condominiilor. Actul normativ, adoptat recent de guvern, mai prevede că asociaţiile de proprietari vor fi obligate să constituie un fond de reparaţii anual şi un fond de rulment. În plus, se introduce obligativitatea ca lucrările de reabilitare a imobilelor cu mai multe scări să se facă unitar, nu pe segmente de clădire. Sunt definite şi procedurile prin care se poate aproba limitarea consumului energetic.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 noiembrie