Statele Unite – urmate îndeaproape de China, care nu își ascunde ambițiile – își reînnoiesc constant armamentul pentru a-și păstra rangul de unică superputere în mijlocul unei lumi din ce în ce mai instabile. Un mic inventar al unui arsenal puternic, aflat deja în mâinile lui Donald Trump.
Statele Unite dețin o flotă de drone, care este deja una din cele mai importante forțe aeriene din lume. Dacă există într-adevăr un domeniu în care SUA se situează – de departe – în frunte, acesta este cel al dronelor. Washingtonul posedă cea mai importantă flotilă din lume de avioane pilotate la distanță: circa 300 de drone grele, înarmate cu rachete Hell-fire, de tip MQ-1 Predator și MQ-9 Reaper, circa 30 de drone de observație de la înaltă altitudine și de lungă anduranță (HALE) RQ-4 Global Hawk, precum și un număr necunoscut de drone spion RQ-170 Sentinel, o armă secretă din care un exemplar s-a prăbușit în Iran, acum câțiva ani.
Ea singură, flota de drone a US Air Force este superioară numeric față de majoritatea forțelor aeriene ale lumii. Superioritatea americană în materie de drone nu este doar numerică. SUA au un avans mare față de celelalte națiuni, cu excepția Israelului, deoarece deține drone armate și de recunoaștere care zboară la mare altitudine. Forțele americane au fost primele care au lansat o rachetă, cu ocazia unui test cu o dronă Predator, acum (deja) 14 ani.
De atunci și alte țări s-au lansat în cursă. Mult timp decuplată, Europa încearcă să recupereze întârzierea. Dar SUA continuă să inoveze și să-și îmbunățească performanțele aparatelor actuale. O nouă versiune a Reaper va fi capabilă să rămână până la 40 de ore în zbor. US Navy, la rândul său, va achiziționa nu mai puțin de 70 de Triton, o versiune navală îmbunătățită a Global Hawk. US Navy dezvoltă de asemenea, de mai mulți ani, așa-numita X-47B, o dronă de luptă spion în formă de delta care seamănă, în miniatură, cu bombardierul B-2 al Air Force. Construit de Northrop Grumman, această armă și-a demonstrat deja capacitatea de a decola și de a ateriza de pe un portavion, și poate fi alimentată din zbor. Spre supriza generală, US Navy și Northrop au anunțat totuși că acest prototip, conceput pentru bombardamente, va fi până la urmă transformat în dronă de aprovizionare și de recunoaștere.
US Navy urmează să se echipeze și cu o dronă-elicopter, Fire Scout MQ-8C, aparat de recunoaștere care poate fi însă și purtător de arme.
Bombardierul strategic, simbol al superputerii
Dar cu ce va semăna viitorul bombardier invizibil cu rază lungă de acțiune al US Air Force? Potrivit puținelor imagini (sintetice) difuzate de Pentagon, B21 Raider, dezvoltat și construit de Northrop Grumman, va semăna cu ultimul bombardier B2, care a echipat armata americană în anii 1990, și el fabricat de Northrop Grumman. Dar nu este exclus ca Pentagonul să se fi amuzat, derutând pistele. Căci programul, intitulat „Long Range Strike Bomber” (LRSB), a rămas secret și nu s-a scurs nici o specificație din caietul de sarcini. Raider va fi succesorul celebrului B-52 Stratofortress și al lui B-1 Lancer. Fără îndoială subsonic, va fi capabil să fie echipat cu arme nucleare, să scape din vizorul anti-aerienelor sofisticate și să ducă o mare cantitate de bombe și de rachete pe distanțe foarte lungi.
Contractul acordat producătorului Northrop Grumman, care ar putea atinge nivelul de 80 de miliarde de dolari, prevede construirea a o sută de aparate pentru un preț unitar estimat în acest moment la 564 milioane de dolari. Aparatul va intra în serviciu la jumătatea deceniului următor, alături de B-2. Pentru Pentagon și Northrop, provocarea este de a evita repetarea unor neajunsuri ale acestui din urmă avion, prea scump, construit în doar 20 de exemplare.
Bombardierul strategic este simbolul par excellence al statutului de superputere. În afara SUA, doar Rusia mai deține câteva (circa 20 de TU-160 moștenite de la URSS), care au intervenit în Siria. China a anunțat la rândul său intenția de a se lansa în dezvoltarea unui astfel de program.
Armele antirachetă, nepoții Războiului Stelelor
Ele fac parte din cel mai complex și mai lung program din istoria militară americană: după decenii de dezvoltare și de teste, armele antirachetă par să fi ajuns în sfârșit la maturitate. O parte a acestor arme sunt descendenți îndepărtați ai foarte ambițiosului proiect lansat în 1983 de către președintele Ronald Reagan, care dorea să apere teritoriul american de posibile lovituri balistice din partea URSS. Bazat pe arme laser, pe sateliți ucigași și pe interceptări desfășurate pe orbită, programul „Războiul Stelelor”, conceput mai ales pentru a antrena URSS într-o costisitoare cursă a înarmării, era în afara tehnologiilor epocii. A fost abandonat treptat în favoarea dezvoltării de diferite rachete antirachetă trase de la sol sau de pe nave.
Războiul din Golf din 1991 va pune alte accente. Unul: ca urmare a prăbușirii URSS, amenințarea cu o lovitură nucleară de mare amploare a trecut în plan secund, după apărarea antirachetă cu rază scurtă. Doi: o interceptare a unei rachete balistice cu ajutorul unei alte rachete, deși este foarte dificilă, este posibilă. Chiar dacă rezultatele obținute nu au fost la fel de performante pe cât se anunțase, faimoasele rachete Patriot au reușit să doboare mai multe rachete Scud irakiene.
În fața rachetelor intercontinentale, dispozitivul SUA are interceptori cu rază lungă de acțiune (Ground Based Interceptor), a căror desfășurare continuă în Alaska (Fort Greely) și în California (Vandenberg Air Force Base). Eficacitatea acestor rachete multi-etajate, cuplate la mai multe radare ultraputernice desfășurate în SUA, în străinătate și pe mare, este în același timp subiect de dubii, deoarece mai multe teste au eșuat. În plus, ele ar putea fi depășite în caz de atacuri masive sau înșelătoare cu rachete cu focoase multiple sau echipate cu focoase-capcană. De aceea, sistemul este multistrat și redundant: cuprinde și rachetele antirachetă SM-3, care echipează anumite crucișătoare și distrugătoare ale US Navy, rachete dotate cu sistemul de detecție Aegis. O versiune terestră a acestor rachete a fost desfășurată în România, în cadrul proiectului de scut antirachetă al NATO. Altele vor fi desfășurate în Polonia în 2018.
În sfârșit, să menționăm și THAAD (Theater High Altitude Area Defense), o armă destinată să intercepteze rachetele în atmosferă, precum și o variantă îmbunătățită a rachetei Patriot, denumită PAC-3, care poate fi folosită împotriva rachetelor cu rază scurtă de acțiune.
Pentru Pentagon, toate aceste arme nu pun în discuție denuclearizarea. Ele o completează, permițând punerea Statelor Unite, a aliaților săi și a trupelor sale desfășurate în străinătate la adăpost de loviturile declanșate de lideri iraționali sau de organizații teroriste.
Va îndrăzni Donald Trump să repună în discuție aparatul Lockheed Martin F-35?
Cu un cost de circa 400 miliarde de dolari, proiectul „Joint Strike Fighter” (JSF), care a dus la F-35, este cel mai scump program de armament din istoria Pentagonului. Acesta intenționează să cumpere 2.443 exemplare ale avionului de luptă invizibil al producătorului Lockheed Martin, care are 3 versiuni: una convențională (F35 A), una capabilă să decoleze și să aterizeze vertical (B) și una destinată portavioanelor (C). În timpul campaniei sale, Donald Trump a criticat costul acestui aparat numit „a cincea generație”, care va înlocui o mare parte a avioanelor aflate în serviciu în armata americană.
Potrivit specialiștilor, o anulare a programului este imposibilă, căci nu există alternativă.
Armele laser, încă nepregătite de luptă?
De decenii, armele laser pot fi văzute în orice film de science-fiction care se respectă. Dar când vor ajunge armele laser să facă parte cu adevărat din arsenalul armatei americane? Răspuns: trebuie să mai așteptăm. Armele cu energie dirijată nu par încă pregătite pentru o desfășurare operațională, deși un think tank american estima, acum câțiva ani, că armata, în special Marina americană, ar trebui să facă pasul și să se echipeze cu acest tip de armament. Majoritatea numelor mari din industria apărării lucrează, de decenii, asupra laserelor militarizate. Northrop Grumman a dezvoltat, pentru ministerele apărării din SUA și Israel, un laser mobil de înaltă energie (THEL), care dezvoltă o energie de circa 100 kW, destinat distrugerii rachetelor în zbor. Dar acesta nu a intrat niciodată în serviciu, rămânând la stadiul de teste.
Boeing a testat mult timp un laser de putere mai slabă, fixat pe un vehicul de luptă, denumit „Avenger”. Nici acesta nu a intrat în serviciu. Acum doi ani, Marina americană a testat, timp de mai multe luni, în condiții reale, un laser destinat protejării navelor împotriva aparatelor mici de zbor. Așa-numitul LaWS (Laser Weapon System) a fost prezentat ca fiind un succes, care trebuia urmat de dezvoltarea unui sistem mai puternic antirachetă. De atunci, nici o știre…
Dar eșecul cel mai răsunător rămâne fără îndoială cel al Boeing YAL-1, un laser de foarte mare putere montat pe un B747 modificat, care ar trebui să poată doborî rachetele balistice în faza ascensiunii, la o distanță de sute de kilometri. Au fost construite două prototipuri. Astăzi, programul este oprit.
„Gerald Ford”, cea mai scumpă navă de luptă din istorie
USS Gerald R. Ford, care a început testele pe mare acum câteva luni, este cel mai mare vas de război din lume și cel mai scump din istoria navală. Cu un deplasament de circa 100.000 de tone, noul portavion nuclear al US Navy, a cărui primă deplasare operațională nu este așteptată înainte de 2021, este evaluat la 12,8 miliarde de dolari, fără a pune la socoteală cele 4,7 miliarde de dolari necesare operaționalizării.
Vârf de serie al unei noi clase care va avea trei unități – într-o primă fază –, USS G. Ford va deveni succesorul celor mai vechi portavioane din clasa Nimitz, din care primul a fost lansat la apă în 1968. El aduce o sumă de noi tehnologii, printre care catapulte electromagnetice, care vor înlocui actualele sisteme pe bază de aburi. Sistemul său de aterizare a fost revăzut pentru a ajuta avioanele la frânare. Nava, care va putea depăși viteza considerabilă de 30 de noduri, va fi propulsat de două noi reactoare nucleare, concepute pentru a funcționa pe toată durata de viață a navei – adică 50 de ani –, în timp ce cele din clasa Nimitz trebuie să fie reîncărcate după de 23 ani, ceea ce determină o mare pauză în funcționare. Aceste inovații vor permite celor circa 75 avioane și elicoptere de pe navă, printre care se numără și deja celebrul bombardier F-35, să efectueze cu 25% mai multe zboruri.
Deși a depășit toate recordurile în materie de costuri, „Ford” va fi, susțin oficialii Marinei, mai puțin costisitor în exploatare, grație unei automatizări care va permite diminuarea numărului de marinari și de aviatori la mai puțin de 4.600, față de 5.500 pentru actualele portavioane.
„Zumwalt”, superdistrugătorul invizibil
Este o navă stranie, cu forme unghiulare, având deasupra un fel de piramidă neterminată. Fără antene și catarge radar, este dotat cu o provă inversată, care îi conferă o siluetă ce amintește de primele cuirasate de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Nedetectabilă, fabricată în parte din materiale compozite, nava a fost botezată cu ciudatul nume „Zumwalt”, în onoarea unuia din marii strategi navali americani din secolul trecut. Construit de șantierul Bath Iron Works, o filială a General Dynamics, acest super-distrugător a fost lansat în exploatare în mod oficial de către US Navy la jumătatea lunii octombrie. Potrivit unor experți, USS Zumwalt, ancorat în portul San Diego, California, ar putea constitui o ruptură tehnologică în lumea navală militară la fel de importantă ca cea produsă acum un secol de către HMS „Dreadnought”, care a fost considerat la vremea respectivă ca prototipul cuirasatelor. De aceea, „Zumwalt” nu este doar o navă cu forme foarte futuriste care o fac dificil de detectat. Destinat în special acțiunilor din apropierea uscatului, cum ar fi susținerea trupelor de debarcare sau distrugerea de ținte strategice, armamentul său va fi superputernic, cu nu mai puțin de 80 de celule de lansare verticale, putând să lanseze o bună parte a rachetelor aflate acum în dotarea US Navy.
Cele două piese de artilerie de 155 mm, carenate pentru a contribui la a face nava greu detectabilă, sunt capabile să propulseze obuze ghidate până la 100 km. Deși sunt cele mai moderne tunuri care există la ora actuală, ar putea fi înlocuite, în câțiva ani, de piese speciale aflate în curs de dezvoltare de către BAE Systems (Marea Britanie): tunuri electromagnetice cu o rază mult superioară tuturor sistemelor existente. O revoluție completă în domeniul artileriei. Viitorul său arsenal va include de asemenea arme cu energie dirijată – lasere – dacă acestea vor ajunge să satisfacă în sfârșit cerințele militare.
Datorită automatizării, noua perlă a coroanei Marinei americane va avea un echipaj de doar 140 de oameni, față de triplul necesar astăzi unei nave de un asemenea tonaj (14.500 tone). Această navă de război revoluționară nu are decât un handicap, dar este unul important: costul său prohibitiv, de circa 3,8 miliarde de dolari (sau dublu, dacă includem și costurile de operare). Ceea ce a constrâns Pentagonul să limiteze seria la doar 3 unități, deși inițial s-a vorbit de… 32. În locul acestora, s-a decis prelungirea seriei de distrugătoare de clasa Arleigh Burke, mai puțin puternice și detectabile, dar la fel de capabile să îndeplinească misiunile atribuite Marinei.
La fel ca avionul de vânătoare F-22, o altă jucărie extrem de scumpă a Pentagonului, „Zumwalt” a devenit un simbol – încă unul! – al oneroasei curse a sofisticării purtată de armata americană.
Costul modernizării triadei nucleare ar putea atinge o mie de milarde de dolari
În ciuda enormelor așteptări create de Barack Obama în 2009, când a rostit la Praga un discurs prin care și-a afirmat obiectivul unei lumi fără arme nucleare, Statele Unite își vor păstra panoplia atomică în deceniile care urmează. Ca urmare a acordurilor de reducere a arsenalelor nucleare semnate cu Rusia și în virtutea modificării amenințărilor, arsenalul nuclear al Washingtonului (faimoasa triadă: rachete intercontinentale terestre, submarine și bombardiere strategice) este fără îndoială cel care a fost cel mai puțin modernizat în ultimele decenii. Dar această logică se apropie de sfârșit. SUA intenționează să investească, în următorii ani, în noi submarine lansatoare de focoase, care vor înlocui actuala clasă Ohio începând cu 2030. Este prevăzută o modernizare a bombei nucleare B-61 (din care unele se pare că se află în Belgia), precum și crearea unei noi rachete de croazieră și a unui nou bombardier.
Una din marile incertitudini este ce va veni în locul rachetelor intercontinentale cu baza la sol, așa-numitele „Minuteman III”, desfășurate în trei locuri. Aceste rachete sunt foarte vechi, și Air Force găsește tot mai greu piese de schimb. Potrivit unor experți, costul unei modernizări complete a arsenalului nuclear american în următoarele decenii va ajunge la cifra de o mie de miliarde de dolari.
L’ECHO (Belgia), 23 noiembrie 2016
Traducerea: Ruxandra Lambru
