Premierul bulgar demisionar, Boiko Borisov, şi-a amânat vizita oficială la Budapesta din cauza tensiunilor apărute la Centrul pentru refugiaţi din oraşul Harmanli. Borisov a convocat o reuniune la Consiliul de Miniştri, la care participă ministrul de interne demisionar, Rumiana Băcivarova, adjunctul acesteia, comisari, directori din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie şi şeful Statului Major General al Armatei Bulgare, Konstantin Popov. Joi seară, tensiunile au escaladat la centrul pentru refugiaţi din Harmanli. În urma violenţelor provocate de refugiaţi, 24 de poliţişti bulgari au fost răniţi. Nemulţumirile protestatarilor au izbucnit după decizia de închiderea temporară a unităţii respective, intrată în carantină, şi de interzicere a părăsirii incintei de către refugiaţi./ddaniela/gioan
www.bnr.bg – 25 noiembrie