Lideri europeni nu cred că Londra va putea începe negocierile de ieşire din UE până la sfârşitul lunii martie, declară premierul maltez

Primul ministru al Maltei, Joseph Muscat, a declarat că există îndoieli în întreaga Uniune Europeană că Marea Britanie va putea să înceapă negocierile oficiale de ieşire din blocul comunitar, aşa cum se intenţionează, până la sfârşitul lunii martie, anul viitor. Malta urmează să preia preşedinţia rotativă a UE, în luna ianuarie. El a declarat postului BBC că procedurile legale în ceea ce priveşte rolul Parlamentului de la Londra în Brexit ar putea sfârşi prin a provoca întârzieri. Totodată, domnul Joseph Muscat a spus că liderii europeni sunt hotărâţi în ceea ce priveşte faptul că Londra nu va obţine un acord mai bun în afara UE decât în interiorul acesteia. Primul ministru maltez a subliniat, de asemenea, că Marea Britanie nu va primi acces la piața unică a Uniunii Europene după Brexit decât dacă Londra acceptă la rândul său libertatea de mișcare a lucrătorilor./astrugar/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 noiembrie