Toată lumea care are posibilitatea se retrage din calea ocupanṭilor în Moldova • ministerele rămân sub conducerea unor secretari generali „acceptabili” pentru germani, austrieci şi aliaṭii lor • trenurile nu mai sunt accesibile decât autorităṭilor care pleacă, armatei şi câtorva privilegiaṭi • 26 noiembrie – 2 decembrie este „săptămâna convoaielor” • căruṭe cu coviltir sau fără, încărcate cu boccele, cu provizii şi cu animale pe lângă ele mestecă noroaiele drumurilor • mai rămâne o nădejde în sufletele celor din apropierea capitalei: speranṭa că bătălia Argeşului, care era aşteptată, va schimba lucrurile – nu avea să le schimbe!
Traian Borcescu s-a născut în 1899 în satul Cireşanu, comuna Baba Ana, azi judeṭul Prahova, pe atunci judeṭul Buzău. Viitorul locotenent-colonel, șef al Secției a II-a Contrainformații în al Doilea Război Mondial, în Primul Război era elev-cercetaş, voluntar în spitalele din spatele frontului.
„Anul 1916. În faţa superiorităţii forţelor germane, ungare şi bulgare, România intră în război la cererea Franţei şi Angliei. Luptând succesiv la Cerna, pe Jiu, pe Olt, agresorii se apropie de Bucureşti şi Ploieşti. Guvernul este obligat să se refugieze la Iaşi, Moldova fiind singurul teritoriu neocupat.
Turcii şi bulgarii intraseră în Dobrogea, ocupaseră Turtucaia, Silistra şi sunt opriţi de trupele române la Topraisar unde au lupte foarte crâncene. Comunicaţiile – atât şoselele, cât şi căile ferate – erau blocate din cauza refugiaţilor şi a armatei, în drum spre Moldova. Din cauza iminentei pătrunderi a trupelor germane în Bucureşti şi Ploieşti guvernul, în înţelegere anticipată cu franco-englezii, dau foc regiunii petrolifere, provocând mari incendii la rafinăriile de petrol din Ploieşti: Astra, Dacia, Steaua Română, Unirea, Petrolblok etc., provocând un fum foarte des şi înecăcios în oraşul Ploieşti şi o funingine foarte neagră. […] Cohorta [de cercetaşi] „Griviţa„ primeşte instrucţiuni de a se retrage dincolo de linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi, cum vom putea, pe cont propriu şi să ne încadrăm în cohortele de cercetaşi din Moldova.
- Pe 16 noiembrie [29 noiembrie, calendar nou] un grup de cercetaşi din liceul local ne-am dus în Gara de Sud pentru a pleca din Ploieşti, trecând peste porţiuni de incendii. Înfruntând fumul sufocant şi panica generală, am ajuns în gară unde am constatat că sute de vagoane şi trenuri blocau orice transport. Neputând lua niciun tren, a trebuit să mergem pe jos, de-a lungul căii ferate până la gara Albeşti unde, prinzând un tren care reuşise să se rupă în mişcare, ne-am prins de el. Trenul n-a putut înainta şi a trebuit să mergem iar pe jos, până la Inoteşti de unde am luat alt tren. Când am ajuns în gara Mizil, am văzut pe câmp circa o divizie de cazaci bine îmbrăcaţi, pe cai frumoşi, în marş spre front. Nu a trecut mult şi această divizie de cazaci s-a întors în galop spre Moldova, fugind din calea trupelor germane, lăsând în inimile noastre sentimentul unei trădări…
Şi [cu] aceste peripeţii, când pe jos, când pe un tren, flămânzi, nedormiţi şi nespălaţi, am ajuns în ziua de 19 noiembrie la Brăila. La Brăila am fost găzduiţi de soţia subprefectului care ne-a dat adăpost, posibilitatea de a ne curăţa, hrană şi de a dormi în condiţiuni omeneşti. Deşi ne sfătuia – că suntem copii – să ne întoarcem la Ploieşti, noi ne-am dat seama că Brăila va fi şi ea ocupată şi va trebui să urmăm instrucţiunile comandantului cohortei, adică de a merge în Moldova şi de a ne încadra în cohortele de acolo.
Am plecat mai departe, am ajuns pe jos în gara Barboşi, iar [mergând] de-a lungul căii ferate am ajuns la Galaţi. Aici ne-am prezentat comandantului cercetaşilor din Galaţi […] care nu a putut să ne cazeze din cauza aglomeraţiei de refugiaţi şi ne-a îndreptat spre nordul Moldovei. Cu aceleaşi greutăţi de transport, am ajuns, în fine, la Bârlad care şi el era plin de populaţie, trupe, cercetaşi şi de aceea ne-am îndreptat spre Vaslui.”
[Arhiva de istorie orală, interviu de Octavian Silivestru, 1996]
