Companiile farmaceutice vor fi obligate de anul viitor să publice detaliat toate cheltuielile de sponsorizare, inclusiv pentru medicii care participă la studiile clinice derulate de companii – conform unor reglementări aflate în dezbatere publică. Autorităţile sanitare speră că în acest fel se va putea vedea în timp real cu ce medici lucrează companiile farmaceutice, ce sume îi alocă fiecăruia şi vor putea fi semnalate eventualele cazuri de corupţie sau conflict de interese. Cei prezenţi la dezbatere au susţinut însă că noile reguli vor diminua şi mai mult activitatea de studiu clinic din România.
Dan Zaharescu, director executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente: „Se încearcă o legare a acestor transferuri de valoare pentru studiile clinice de potenţiale acte de corupţie, în condiţiile în care studiile clinice sunt derulate cu bani privaţi din partea industriei farmaceutice şi cu aprobarea Agenţiei Naţionale de Medicamentului. De asemenea există un fapt care ne îngrijorează din punct de vedere al concurenţei şi noi am sesizat Consiliul Concurenţei, fiindcă aceste sume detaliate, raportarea lor individuală poate să atingă reglementări ale legislaţiei concurenţei şi, mai mult decât atât, România este singura ţară din UE care cere această detaliere în condiţiile în care toate celelalte ţări europene publică aceste informaţii în mod agregat”.
Reprezentantul producătorilor internaţionali de medicamente a mai spus că raportarea anuală se face în luna martie, iar trei luni ar fi un termen prea scurt pentru a putea răspunde solicitărilor autorităţilor sanitare. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Marius Ungureanu, a precizat că vor fi analizate toate punctele de vedere exprimate la dezbatere, ne-a relatat reporterul Marilena Frâncu./csimion/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 decembrie)