Populaṭiei din Moldova i se adaugă la sfârşitul anului peste un milion şi jumătate de oameni: resturi din armata combatantă, unităṭi sedentare ale armatei, civili, răniṭi evacuaṭi (peste 20 000), contingente nerecrutate, pribegi de tot felul, prizonieri…
Subofiṭerul Gheorghe Popescu (n. 1890), recrutat la sfârşitul lui noiembrie 1916, s-a aflat permanent alături de locotenent-colonelul Ion Constantinescu la Regimentul 3 de călăraşi, ocupându-se de lucrările de secretariat. Gheorghe Popescu avea mai puṭin de un an de când se căsătorise. Locuia cu soṭia şi părinṭii la Bolintin unde aveau o mică prăvălie. Regimentul său se afla în primele zile ale lui decembrie la Tecuci, apoi la 33 km de Vaslui.
„Marṭi, 6 Decembrie (Sf. Nicolae) [19 decembrie în calendarul nou]
Zi sfântă, zi binecuvântată! Câte amintiri nu-mi aduce această zi?! Ziua onomastică a tatălui meu în care în fiecare an era atâta veselie şi petrecere! Ce tristă e acum! Sunt atât de îndurerat! Oh, Doamne, fă să mai revie iară acele timpuri fericite, să fim iarăşi laolaltă cu toṭii. Sfinte Nicolae, ajută-mi şi mie şi celor doriṭi şi scumpi mie, soṭie, părinṭi, frate, rude etc rămăşi în voia soartei!
La ora 9 ½ dimineaṭa coloana formându-se, părăsim acest oraş care rămâne exclusiv al ruşilor şi sosim la ora 4 la Irineasca, sat foarte urât din toate punctele de vedere, unde cantonăm noaptea”.
„Joui, 15 Decembrie [28 decembrie]
Cantonăm la Codăeşti. […] Cumpărăm nişte carne de porc pe care o prăjim pentru masa de seară. Dormim la o evreică care are prăvălie de fierărie şi băcănie. Şeful, Mircea, Truṭă şi eu, Aurel, rămânând devreme la Dl. Col. Seara după masă bem ceai şi ne culcăm liniştiṭi la ora 10, după ce mai vorbim de întâmplările de pe drum şi de evenimentele în curs. Mircea şi cu Truṭă nu s-au culcat însă odată cu noi, ci mai târziu pentru că au stat să facă dragoste cu Aneta şi Janetta, două evreici de pe aceeaşi stradă, cu care intraseră în discuṭie de ziua.
Pe la 1 toṭi suntem deşteptaṭi de strigătele proprietăresei noastre, foarte îngrijorată şi speriată: „Leibule, Leibule, deschide, arde oraşul!„ Ne îmbrăcăm şi noi repede şi eşim în stradă. Într-adevăr, pe partea cealaltă a străzii era un foc grozav. La început am crezut că focul a fost pus de soldaṭii noştri, dar din fericire n-a fost aşa.
Spre ziuă, după o muncă uriaşă căci bătea vântul puṭin, focul a fost localizat, dar arseseră zece prăvălii şi case. Tot aici vedem şi legendara movilă foarte înaltă a lui Burcel…”
[Carnet de note şi întâmplări din campania 1916 a subofiṭerului Popescu Gheorghe, Muzeul Militar Naṭional, Secṭia Documentare, Colecṭia Manuscrise; consultant ştiinṭific prof. dr. Corneliu Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Naṭional]
