Producătorul de energie termică CET Govora, companie aflată în insolvenţă, a reuşit să înregistreze profit

Producătorul de energie termică CET Govora, companie aflată în insolvenţă, a reuşit să înregistreze profit, anunţă administratorul său judiciar  într-un comunicat. Potrivit EuroInsol, CET Govora a intrat în insolvenţă, în această primăvară, din cauza datoriilor mari şi a imposibilităţii de a mai plăti salariile angajaţilor. Primele măsuri pentru redresarea situaţiei au fost renegocierea a peste o sută de contracte, reduceri ale preţurilor de achiziţie la materiale, echipamente şi servicii, diminuarea fondului de salarii în urma disponibilizărilor, dar şi optimizarea fluxurilor de producţie, precizează administratorul judiciar. Acesta menţionează că luna trecută CET Govora a reuşit să obţină un profit de peste trei milioane şi jumătate de lei şi au fost achitate datorii de 180 de milioane de lei. În prezent, CET Govora este singura termocentrală pe cărbune din ţară care are profit, mai precizează administratorul judiciar al companiei./lalexandrescu/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie)