Rusia e astăzi în doliu în memoria celor 92 de oameni, cei mai mulţi membri ai Corului Armatei ruse, care şi-au pierdut viaţa în catastrofa aviatică din Marea Neagră. Avionul Tupolev 154, în drum spre Siria, s-a prăbușit la scurt timp după decolarea de la Soci. Autorităţile au deplasat importante efective umane şi tehnice pentru operațiunile de căutare a victimelor și a cutiilor negre ale aparatului. Corespondentul Radio România Actualități, Alexandr Beleavski, transmite din Moscova.
Reporter: În cursul amplei operațiuni de căutare și salvare, care continuă de peste 24 de ore, cu participarea a sute de persoane, zeci de vase, elicoptere, drone aeriene și submarine și 80 de scafandri nu au fost descoperiți supraviețuitori, din mare fiind recuperate până în prezent corpurile a 11 persoane. Astăzi acestea vor fi aduse la Moscova pentru efecturarea expertizei și identificare. Astăzi autoritățile au anunțat că operațiunilor li se vor alătura noi forțe, inclusiv aparate submarine. Resturile avionului se află la 1,5 kilometri de țărm, la adâncimi între 70 și 100 de metri, împrăștiate pe suprafață mare din cauza curenților – afirmă autoritățile. După unele informații, la câteva minute după decolare, avionul și-a schimbat brusc direcția, virând înapoi spre aeroport. Conform procedurii, autoritățile investighează toate ipotezele posibile, inclusiv cea a unui atentat terorist considerat deocamdată, conform unor surse neoficiale, ca nefiind ipoteza principală./eradu/avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 decembrie