Pentru programul „Trenurile Zăpezii 2017”, CFR Călători introduce, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017, reduceri tarifare atractive la trenurile care au ca destinație/plecare sau tranzitează stațiunile montane de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei, Petroșani (pentru stațiunile Straja și Parâng) și Piatra Neamț.
Reducerile* se acordă pentru toate trenurile prezentate în Anexa 1 ( click aici), astfel:
· 25% de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio care au ca punct de plecare/destinație una din staţiunile montane de pe ruta Sinaia-Brașov sau din Vatra Dornei, Vatra Dornei Băi hc, Petroșani și Piatra Neamț.
· 25% în zilele de vineri, sâmbătă, duminică și sărbători legale , pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu punct de sosire/plecare în/din stația Petroșani cu trenurile IR 1728 și IR 1729 Caracal-Târgu Jiu-Petroșani și retur.
· 31% – 56% zilnic, pentru călătoriile la clasa a 2-a cu trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei pe rute între Sinaia – Brașov și retur, prin extinderea ofertei „Reduceri de weekend pe Valea Prahovei”.
De exemplu, pe ruta București – Piatra Neamț preţul biletului cu această ofertă este de 60,45 lei, cu 18,85 lei mai puţin faţă de preţul întreg, iar pentru Constanța – Petroșani preţul biletului este de 76,65 lei, cu 24,25 lei mai puţin față de prețul întreg. Mai multe exemple de tarife aveţi în Anexa 2.
Anexa 2 – Exemple tarife*:
Rute |
Preț IR , cls. a 2-a |
Copil – Preț IR , cls. a 2-a |
||
Tarif întreg/lei |
Cu ofertaTrenurile Zăpezii/lei |
Tarif întreg/lei |
Cu oferta Trenurile Zăpezii/lei |
|
București Nord – Predeal |
39.50 |
30.60 |
21.70 |
17.25 |
Sibiu – Sinaia |
52.40 |
40.30 |
28.15 |
22.10 |
Craiova – Petroșani |
44.20 |
34.15 |
24.05 |
19.05 |
București Nord – Brașov |
48.60 |
37.45 |
26.25 |
20.70 |
București Nord – Vatra Dornei Timișoara -Vatra Dornei Satu Mare – Brașov Constanța – Petroșani |
100.90 |
76.65 |
52.40 |
40.30 |
Constanța – Brașov București Nord – Petroșani București Nord – Piatra Neamț |
79.30 |
60.45 |
41.60 |
32.20 |
*exemplele de tarife sunt valabile de la data de 01 ianuarie 2017 şi INCLUD şi tariful de rezervare a locului care este 3,9 lei
Oferta este supusă unor termene şi condiţii**, iar biletele la preţ redus se pot achiziționa:
· Online de pe www.cfrcalatori.ro ;
· De la automatele XsellKiosk din gări ;
· De la automatele ZebraPay ;
· Direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR ;
· De la distribuitori autorizați (agenții de turism).
· Prin rezervare telefonică în ziua plecării trenului astfel: Bucureşti Nord – la numărul 021/9522; Brașov –0268 421 700; Cluj Napoca – 0731 990 520; Iași – 0232 202777; Galați 0236 496 000; Constanța 0727 999 952; Timişoara Nord – 0256 200 457.
**Aceste reduceri se aplică la tariful de adult şi copil şi nu se cumulează cu alte oferte, excepţie făcând reducerea de 5% la cumpărarea online şi la automatele ZebraPay.
Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din stații.
Despre CFR Călători:
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.