Comandament de Iarnă la Ministerul Transporturilor

Realizator: Jumătatea de sud a ţării este afectată, la această oră, de viscol puternic şi ninsori abundente. De altfel, meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu pentru 11 judeţe din sud-estul ţării, inclusiv Bucureştiul, unde, până diseară va continua să ningă viscolit, rafalele de vânt vor depăşi 70 de kilometri pe oră, iar vizibilitatea va fi foarte redusă. Ninsoarea şi viscolul s-au făcut deja simiţite în alte 15 judeţe din sudul, centrul şi estul ţării, care se află, de aseară, sub un cod galben de vreme rea. Condiţiile meteorologice severe au afectat mai multe drumuri naţionale pe care nu se circulă la această oră. Reporterul nostru Alexandru Lancuzov se află acum la Comandamentul de Iarnă de la Ministerul Transporturilor şi ne oferă cele mai noi informaţii în Radiojurnal. Bună dimineaţa. Alex, cea mai gravă perturbare pare să fie până acum pe zona Bărăgan-Dobrogea, pentru că de câteva minute autostrada Bucureşti-Constanţa este închisă în totalitate.

Reporter: Într-adevăr, avem o situaţie dinamică, se schimbă de la minut la minut, lista drumurilor naţionale cu restricţii. Dacă la 6:30 autostrada Soarelui era închisă doar până la Feteşti, de la această oră s-a blocat circulaţia pe toată lunginea autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa. Practic, în acest moment de la Bucureşti la Constanţa nu se poate ajunge pe nicio rută. DN2A Giurgeni – Constanţa şi DN3 Murfatlar – Ostrov fiind închise în judeţul Constanţa, iar în Călăraşi este închis DN3A Drajna – Feteşti, este şoseau veche spre litoral. Aşadar, avem şi 11 tronsoane de drumuri naţionale complet închise circulaţiei, DN2, European 85, principala legătură a capitalei cu judeţele din Moldova este închis între municipiul Buzău şi Rămnicu Sărat. La această oră, la Comandamentul de Iarnă de la Ministerul Transporturilor se analizează şi posibilitatea ca DN2 – E85 să fie închis şi între Afumaţi şi Urziceni. În Vrancea, deocamdată, DN2 – E85 este deschis pentru toate categoriile de autovehicule. Un alt drum european cu restricţie este DN5 Bucureşti-Giurgiu, este închis pentru toate categoriile de autovehicule din cauza viscolului puternic care reduce vizibilitatea. În judeţul Buzău, drumuri naţionale cu circulaţie închisă: DN2B Buzău-Brăila, DN22 Râmnicu Sărat – Brăila şi DN 2C Buzău-Slobozia. Este restricţie de tonaj pe şapte drumuri naţionale din judeţul Galaţi, dar şi pe DN5B Giurgiu-Ghimpaţi. 27 de trenuri au fost anulate pe ruta Bucureşti-Constanţa, iar la aeroportul Otopeni o cursă de Istanbul, care urma să decoleze la 6:30, a plecat pe gol, fără pasageri, cel mai probabil pasagerii vor fi rerutaţi./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 ianuarie