Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc vineri, 6 ianuarie, ajunul Crăciunului

Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc vineri, 6 ianuarie, ajunul Naşterii lui Iisus Hristos. În această zi, credincioşii ţin post negru până la apariţia primei stele pe cer. Tradiţia respectării postului negru „până când apare prima stea pe cer” este legată de legenda Stelei de la Bethleem, care prevesteşte naşterea lui Iisus Hristos. Se obişnuieşte ca primul fel de mâncare, după încheierea postului să fie coliva – un aliment făcut din grâu fiert, îndulcit cu miere sau fructe. Odată cu Crăciunul, pentru creştinii ortodocşi de rit vechi încep două săptămâni de sărbători de iarnă (Sviatki), care se vor încheia la 19 ianuarie, când Biserica Ortodoxă de Rit Vechi sărbătoreşte Botezul Domnului sau Boboteaza./vdraguta/fcostea

www.rosbalt.ru – 6 ianuarie