Venezuela – Supravieţuitori găsiţi la şase zile după ce un elicopter s-a prăbuşit în regiunea Amazonului

Potrivit informaţiilor din Venezuela, echipe de căutare şi salvare au găsit supravieţuitori la şase zile după ce un elicopter s-a prăbuşit în regiunea Amazonului. Treisprezece persoane, incluzând civili, se aflau la bordul elicopterului, de tip Mi-17V-5, care a fost dat dispărut joia trecută. Ziarul venezuelan El Nacional a informat că membrii echipajului militar sunt în viaţă şi că ei vor fi transferaţi în capitala statului
Amazonas, Puerto Ayacucho. Nu se cunoaşte cu exactitate dacă pasagerii civili care se aflau la bordul elicopterului au supravieţuit. Guvernatorul statului Amazonas, Liborio Guarulla, a declarat că elicopterul a fost descoperit de membri ai tribului indigen Yecuana. /astrugar/sdm2

(www.bbc.co.uk – 7 ianuarie)