Tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti sunt pe cât de frumoase, pe atât de numeroase. Proiectele prin care sunt aduse în contemporaneitate se desfăşoară pe parcursul mai multor ani, iar cele cu substanţă sunt finanţate prin Agenda culturală judeţeană. Un astfel de proiect a fost coordonat de prof. Mărioara Pisat, pe care am întâlnit-o în juriul Festivalului „Lada cu zestre” – secţiunea gastronomie, organizat de Centrul de Cultură şi Artă, finanţat de Consiliul Judeţean Timiş – „Din Băbăluci – Hramul Lăcaşurilor Monahale din Banatul de Cîmpie”. La realizarea proiectului au participat opt oameni de diferite profesii pasionaţi de cultura tradiţională şi lăcaşurile monahale: arhimandrit preot Simeon Stana, preot Marius Mircia, prof. Mihaela Verteş – Olteanu, prof. univ. dr. Luminiţa Pârvulescu, prof. Mărioara Dorina Pisat, prof. Simona Laura Stoia, Andreea Muntean şi Mirela Daniela Goje. Volumul este structurat în trei capitole: Semnificaţia liturgică a zilelor de hram, Pelerinaje prin lăcaşurile monahale din Banatul de câmpie şi Reţete monahale. Autorii au poposit în mai toate Mănăstirile judeţului Timiş, ilustrând materialele prezentate cu fotografii, surprinzând momente aparte pentru lăcaşurile sfinte. Este o carte de suflet ce cuprinde Mănăstirile din Timişeni-Şag, Partoş. Cebza, Săraca, Morisena, Petroasa Mare, Luncanii de Sus, Româneşti, Fârdea, Dobreşti, Izvorul lui Miron. Lansarea va avea loc sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 12:00, la Mănăstirea Şag-Timişeni. Sunt aşteptaţi să participe toţi cei interesaţi de subiect./vdraguta
(RADIO TIMIŞOARA – 13 ianuarie)