În Bucureşti, elevii sunt aşteptaţi la şcoală, astăzi, conform programului normal. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar, Marian Banu, a spus, în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi, că cei care nu vor ajunge la prima oră, din cauza traficului îngreunat, sau a vremii nefavorabile, vor primi absenţe în catalog, care vor fi apoi motivate de diriginţi, în urma unei discuţii cu părinţii. Marian Banu a mai spus că, astfel, se va evita absenteismul ridicat la prima oră de curs, fără un motiv real. /lalexandrescu/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 ianuarie