DOCUMENTAR: Primul Parlament al lumii – şapte secole şi jumătate de istorie

La 20 ianuarie 1265, se întrunea primul Parlament din lume – apropiat de conceptul existent în zilele noastre – organizat în Anglia de Simon Montfort (1208-1265), conte de Leicester.

Această adunare era alcătuită din câte doi cavaleri din ficare regiune şi din câte doi reprezentanţi ai fiecărui oraş sau târg, aleşi în principal pntru a trata cu prelaţii şi marii baroni treburile regatului, contrabalansând în timp atribuţiile regelui.

În evoluţia politică a Europei au existat diferite organisme cu atribuţii vizând  adoptarea legilor, a deciziilor de drept public cele mai importante dintr-un stat, sub diferite denumiri, generice – adunare legislativă, adunare naţională, adunare de stat, parlament – sau specifice – “Duma” în Rusia, “Sejm” în Polonia, “Riksdag” în ţările scandinave.

În vremurile noastre, denumirea de Parlament presupune un organ de stat care funcţionează pe bază reprezentativă, fiind autoritatea publică legislativă cea mai importantă, ale cărei decizii sunt obligatorii şi trebuie tratate ca cea mai înaltă formă a manifestării de voinţă statală. Totodată, în epoca modernă, parlamentele au şi atribuţii în domeniul adoptării şi modificării legilor fundamentale, în cazul situaţiilor de urgenţă, la ratificarea tratatelor internaţionale sau în procedura adoptării bugetului naţional.

Aceste atribute au fost prezente în unele state din Vestul Europei încă din secolele XII-XIV, în organismele reprezentative al claselor dominante.

Deşi majoritatea specialiştilor consideră că primul Parlament este cel al englezului Simon Montfort din 1265, unele izvoare scrise menţionează şedinţe la care erau invitaţi nu doar aristrocraţi, ci şi reprezentanţii oraşelor, în anul 1162 în Aragonia, în 1169 în Castilia şi în 1188 în Leon – în Spania.

De asemenea, se apreciază că denumirea de “parlament” a fost folosită pentru prima dată de o cronică scrisă în anul 1183, dar această denumire folosită frecvent şi în secolul XIII, a înlocuit mult mai târziu denumirile latine diverse (de ex. colocviu) ale adunării claselor dominante. Adunări ale aristocraţilor au apărut în secolul XIII în Anglia, în timp ce în Franţa prima adunare de acest gen a fost convocată în anul 1302.

Aşadar sub domnia lui Eduard I apare pentru prima oară un Parlament, convocat de rege ca un organism de guvernământ şi care avea să devină în timp un instrument de control în mâinile baronilor, apoi în slujba întregii naţiuni.

Astfel, în cazurile unor probleme mai dificile ale societăţii, a intrat în uz să fie consultaţi nu numai baronii, ci şi reprezentanţii „comunităţilor” – cavalerii şi reprezentanţii oraşelor de care aminteam.

Scopul era, pe de-o parte, faptul că regele realiza că un impozit, spre exemplu, era mai bine primit dacă era cerută părerea celor care trebuie să-l plătească, pe de alta, neavând, din cauza dificultăţilor de comunicare, nici un mijloc de a cunoaşte opinia publică, socotea că e necesar să facă din când în când câte o „consultare” cu privire la situaţia regatului, cu oameni care, venind din toate comitatele engleze, puteau apoi, prin rapoartele lor, să creeze în ţară un climat favorabil.

În anul 1295 apar primele menţiuni despre “Magnum Concilium”, convocat de regele Eduard I, având o reprezentare concretă a celor 3 stări sociale: clerul, nobilimea şi oraşele.

Relaţiile dintre coroană şi Concilium exprimau subordonarea parlamentului faţă de monarhie, regele având atât atribuţii executive cât şi legislative, situaţie care a continuat şi în secolul a XIV-lea, marcat de separarea parlamentului în două camere, în anul 1332, când cele două grupuri – unul format din prelaţi şi nobili şi unul format din cavalerii reprezentanţi ai comitatelor şi reprezentanţii oraşelor – deliberau separat.

În anul 1351 din aceste două grupuri s-au format două adunări cu sedii separate – Camera Lorzilor respectiv Camera Comunelor, niciuna însă cu atribuţii legislative.

În timp, rolul Parlamentului a crescut, limitând oarecum natural puterea monarhiei.

Deşi iniţial Camera Lorzilor avea o poziţie dominantă, treptat rolul ei scade, ajungându-se ca la începutul secolului al XIX-lea supremaţia Camerei Comunelor să devină efectivă. Dealtfel momentul considerat istoric de englezi în răsturnarea balanţei puterii în favoarea Camerei Comunelor a fost anul 1832 – adoptarea Actului Refomei, urmat cronologic, de principalele legi care reglementează şi astăzi raporturile dintre cele două camere – The Parliament Acts – datate 1911 şi 1949.

Organizarea Parlamentului Marii Britanii

Parlamentul este format din Camera Comunelor şi Camera Lorzilor, fiind convocat anual de către Regină, pentru o sesiune de circa 10 luni. În fapt, la Camera Comunelor, numărul de zile consacrate şedinţelor plenare este de 167, iar la Camera Lorzilor de 112.

► Camera Comunelor este alcătuită din 646 membri, al căror mandat are o durată de 5 ani, fiind aleşi prin sistem majoritar cu un singur tur de scrutin, organizat în circumscripţii uninominale, iar în Irlanda de Nord conform sistemului reprezentării proporţionale cu vot unic transferabil. Să menţionăm că sistemul electoral britanic permite votul prin procură şi cel prin corespondenţă.

• Preşedintele Camerei Comunelor este ales la începutul fiecărei legislaturi pentru un mandat de 5 ani, şi are obligaţia de a demisiona (după alegere) din partidul din care face parte. Camera Comunelor mai are şi 3 vicepreşedinţi.
• Comisiile generale sunt structuri de lucru specifice numai Camerei Comunelor, din sesiunea 2006-2007, când au înlocuit comisiile permanente, având ca scop principal accelerarea procesului legislativ.

O comisie generală este formată din minimum 16 membri şi maximum 50, componenţa acesteia reflectând configuraţia politică a partidelor reprezentate în Cameră.

Comisia, prezidată de un preşedinte, dezbate proiectul de lege conform regulilor care guvernează dezbaterile în plen, dar spre deosebire de fostele comisii permanente, comisiile generale sunt abilitate să solicite şi să obţină informaţii scrise şi orale din partea persoanelor oficiale şi experţilor din afara Parlamentului, ceea ce permite fundamentarea informaţională completă a procesului decizional.

• Marile comisii sunt comisii suplimentare care au competenţe în dezbaterea de iniţiative teritoriale specifice: Marea Comisie pentru Scoţia (formată din toţi cei 72 de parlamentari scoţieni), Marea Comisie pentru Ţara Galilor (formată din 40 de parlamentari din Ţara Galilor, plus alţi 5) şi Marea Comisie pentru Irlanda de Nord (formată din 18 parlamentari din Irlanda de Nord, plus alţi 25).
• Comisiile speciale (sectoriale), în număr de 18, au atribuţii în materia controlului politic al Guvernului – fiecărei comisii îi corespunde un minister. Controlul parlamentar se concentrează asupra cheltuielilor, politicilor şi managementului administrativ.
• Comisia întregii Camere (Committee of the whole House) – se ocupă de anumite categorii de texte – proiectele de lege constituţionale de importanţă deosebită, proiectele de lege urgente depuse de Guvern. La şedinţele acestei Comisii pot participa toţi deputaţii.
• Comisiile comune – temporare sau permanente – sunt alcătuite din membri ai Camerei Comunelor şi Camerei Lorzilor, cu competenţe similare celor ale comisiilor speciale.
• Grupurile parlamentare sunt constituite numai la nivelul formaţiunilor importante:

– Grupul parlamentar al Partidului Laburist

– Grupul parlamentar al Partidului Conservator

– Grupul parlamentar al Partidului Liberal-Democratic

Fiecare grup parlamentar este condus de un coordonator-şef (Chief Whip), asistat de 10-12 colegi (whips).

Existenţa şi funcţionarea grupurilor parlamentare se bazează mai mult pe loialitate decât pe impunerea unei discipline stricte, migraţia parlamentară este ocazională şi accidentală, iar deputaţii independenţi pot fi numai cei care au candidat ca atare.

► Camera Lorzilor are 750 de membri, care, potrivit sistemului de numire, aparţin uneia din următoarele 4 categorii: înalţi prelaţi (lorzi spirituali), nobili (care capătă titlul de pair prin succesiune ereditară), persoane înnobilate de Regină (titlul de lord având caracter viager) sau lorzi care îndeplinesc funcţii judiciare.

• Preşedintele Camerei Lorzilor este ales de membrii Camerei, pentru cel mult două mandate, fiecare de câte 5 ani.
• Comisiile speciale, în număr de 18, se reînnoiesc la începutul fiecărei sesiuni şi se concentrează asupra următoarelor domenii: Uniunea Europeană, ştiinţă şi tehnologie, economie şi Constituţia Marii Britanii.

Comisia pentru Uniunea Europeană, spre exemplu, are peste 80 de membri a căror activitate se desfăşoară în cadrul următoarelor 7 subcomisii: afaceri economice şi financiare; piaţă internă; afaceri externe, apărare şi dezvoltare; mediu şi agricultură; legislaţie şi instituţii; afaceri interne; politică socială şi probleme ale consumatorilor;

• Comisia întregii Camere (Committee of the whole House), examinează de regulă proiectele de lege.
• Grupurile politice din cadrul Camerei sunt: Grupul Partidului Laburist, Grupul Partidului Conservator, Grupul Partidului Liberal-Democrat şi Grupul independenţilor.

Sistemul politic britanic are reputaţia stabilităţii şi coreneţei în primul rând datorită unui sistem legislativ solid, dar şi tradiţiei respectării cutumelor, unele vechi de sute de ani. Totodată, societatea britanică se bazează pe discreţia politică a suveranului, pe sistemul bipartidist – care permite menţinerea unui raport de forţe corect între putere şi opoziţie şi o cutumă care arată că liderul partidului câştigător în alegeri este numit în funcţia de premier.

Legea din 1911 privind Parlamentul a consacrat definitiv predominanţa Camerei Comunelor asupra Camerei Lorzilor, având competenţa aprobării bugetului, exercitarea controlului financiar asupra Guvernului şi Coroanei şi întreaga putere legislativă şi de control parlamentar asupra Guvernului.

Toate proiectele de lege trebuie adoptate în formă identică de cele două Camere, în consecinţă trebuie să existe acordul comun asupra textului indiferent de câte dispute ar exista între cele două camere.

La Camera Comunelor, preşedintele comisiei sesizate în fond dispune de putere discreţionară în selectarea amendamentelor care urmează a fi înscrise pe ordinea de zi a şedinţelor comisiei, iar la Camera Lorzilor, toate amendamentele sunt supuse dezbaterii.

Camera Lorzilor, ca organ de deliberare, are posibilitatea de a influenţa, prin avizele date, conţinutul şi forma definitivă a proiectelor de lege publice, iar în ceea ce priveşte proiectele de legi private, Camera Lorzilor are posibilităţi mai largi de influenţare a procesului legislativ, această Cameră putând amâna timp de un an procedura de vot în Camera Comunelor, prin exercitarea unui drept de veto absolut.

Există şi anumite proceduri legislative particulare:

• Convenţia de la Salisbury, încheiată în 1946, care arată că membrii Camerei Lorzilor nu se pot opune, în a doua sau a treia lectură, unui proiect de lege al cărui principiu a fost inclus în programul electoral al Guvernului.
• Proiectele financiare (Money bills) sunt texte care conţin numai dispoziţii referitoare la impozite, cheltuieli şi împrumuturi publice şi numai Preşedintele Camerei Comunelor are autoritatea de a decide dacă un proiect de lege constituie un proiect financiar.

Sediul Parlamentului – Palatul Westminster

Sediul Parlamentul se află la Palatul Westminster – o clădire impunătoare de pe malul Tamisei, un obiectiv turistic extrem de vizitat din Londra. Construcţia se află pe locul în care Edward Confesorul a poruncit construirea palatului original în prima jumătate a secolului al XI-lea. Încă din acele vremuri străvechi, Palatul Westminster a fost casa Parlamentului englez.

În anul 1547 rezistenţa monarhistă s-a mutat la Palatul Whitehall, în timp ce Lorzii au continuat să se întâlneasca la Westminster, în timp ce Camera Comunelor se reunea la Capela Sf. Ştefan.

În anul 1834 aici a izbucnit un incendiu major, care a distrus o mare parte din vechiul palat, tot ce a rămas fiind cripta capelei, un turn şi Sala Westminster, cea din urmă salvată chiar de Lordul Melbourne, primul ministru din acea vreme, care a cerut ca pompele de stingere a incendiului să fie amplasate chiar în această sală şi care a supravegheat personal operaţiunea de stingere a incendiului.

Capodopera arhitectonică în stil gotic renascestist pe care turiştii şi oaspeţii o pot admira astăzi a fost construită între anii 1840 şi 1888 de către Charles Barry care a proiectat clădirea astfel încăt să rezoneze arhitectonic cu Westmister Abbey care se află în apropiere.

Construcţia cuprinde şi cele două turnuri impunătoare – turnul ceasului Big Ben şi turnul Victoria în vârful căruia steagul este arborat atunci când Parlamentul se află în sesiune.

În interiorul construcţiei s-au realizat decoraţiuni în stil victorian, creaţie a asistentului lui Barry, Augustus Pugin.

Sala Westminster – una dintre cele mai impunătoare săli medievale din Europa, poate fi vizitată numai cu ghid însoţitor, însă ea poate fi vizionată şi de pe terasa Sf. Ştefan, aflată deasupra.

Sala Westminster are dimenisunile de 73 de metri lungime şi 18 metri lăţime iar acoperisul în formă de cupolă este construit din stejar.

Acest loc a găzduit numeroase ceremonii de încoronare până în anul 1821, apoi a găzduit Înalta Curte de Justiţie din Anglia – până la finalul secolului al XIX-lea.

În exterior, în vecinătatea sălii, se află statuia lui Oliver Cromwell, în amintirea perioadei în care, din anul 1653, acesta a fost numit Lord Protector.

Pentru a accede din Sala Westminster spre camerele superioare, turiştii trebuie să treacă pragul unei uşi uriaşe din lemn a Sălii Sf. Ştefan, în care pereţii şi tavanul sunt decorate după proiectul lui Barry, care a înlocuit astfel capela medievală în care Camera Comunelor se reunea până în anul 1834.

Turul palatului continuă cu Lobby-ul Central, care are pereţii inscripţionaţi cu citate din limba latină, acesta fiind locul în care membrii Parlamentului se întâlnesc cu susţinătorii lor sau între ei şi unde este uzuală practica „lobby-ului” pentru anumite legi şi iniţiative.

Din Lobby se ajunge în Camera Lorzilor sau în Camera Comunelor.

Camera Comunelor, care a fost distrusă de o bombă incendiară, în anul 1941, a fost reconstruită după planurile originale ale lui Barry, în anul 1950.

Modul de aşezare a scaunelor seamănă cu dipunerea unui cor, membrii partidului aflat la guvernare ocupând băncile din faţă, iar opoziţia în partea opusă.

Un lucru inedit este acela că distanţa dintre bănci este inscripţionată şi pe podea, cu dungi roşii, reprezentând exact dimensiunea a două lungimi de sabie şi un picior. Astfel, membrii Camerei Comunelor nu au voie să treacă aceste linii, fiind asigurate dezbaterile civilizate.

În centrul încăperii se găseşte Masa Camerei Comunelor, unde este amplasat sceptrul celui care conduce şedinţele Camerei.

Camera Lorzilor este dominată de decoraţiuni aurii şi roşii aprinse, emanând grandoare. Aici Majestatea Sa Regina participă la deschiderea sesiunii parlamentare, în luna noiembrie a fiecărui an, iar tronul auriu care domina întreaga cameră, îi este rezervat suveranei. Lordul Cancelar se aşează în partea opusă, pe un „sac de lână” – în fapt o pernă colorată în roşu aprins, umplută cu lână. Explicaţia se găseşte în tradiţia ce datează încă din Evul Mediu când lâna era produsul de bază la export al Angliei.

Acesul la şedinţele Parlamentului este gratuit dar, uneori, este necesară plata suplimentară a unui ghid.

În Camera Comunelor dezbaterile au loc în zilele de luni, marţi şi joi de la orele 14:30 şi miercuri şi vineri de la 9:30. Audierea Primului Ministru – cel mai aglomerat şi interesant moment în care se pot vizita Camerele Parlamentului – are loc strict miercurea de la ora 12:00 la 12:30, iar pentru a asista la acest moment este nevoie de rezervare în prealabil prin ambasadă sau consulat.

Sesiunea Camerei Lorzilor se desfăşoară de luni până miercuri de la ora 14:30, iar joia de la ora 15:00. În situaţia în care Camera Lorzilor se întruneşte şi vineri, şedinţa începe la ora 11:00.

Cele două Camere se află în vacanţă parlamentară în perioada sărbătorilor de Crăciun şi Paşte, precum şi în perioada august – mijlocul lunii octombrie.

Relaţii parlamentare România – Marea Britanie – cronologie

Relaţiile la nivel parlamentar între România şi Marea Britanie au cunoscut o dezvoltare progresivă, mai ales după încheierea Parteneriatului Strategic bilateral în anul 2003.

La această evoluţie au contribuit şi vizitele reciproce ale delegaţiilor palamentare din cele două ţări, precum şi contactele reprezentanţilor celor două instituţii cu prilejul unor reuniuni în cadrul UE, NATO şi al altor organizaţii internaţionale:

• 2003 – vizita în România a delegaţiei Grupului Parlamentar Mixt Marea Britanie – România, condusă de Peter Pike MP, Preşedintele grupului.
• 2004 – vizita în România a unei delegaţii a Grupului britanic al Uniunii Interparlamentare.
• 2004 – vizita în România a unei delegaţii a Comitetului Mixt pentru Extinderea Uniunii Europene, condusă de Lord Dubs, Preşedintele comitetului.
• 2005 – vizita în România a Lordului Bowness, Preşedintele Sub-Comitetului pentru Afaceri Externe, Apărare şi Politici de Dezvoltare din Camera Lorzilor.
• 2005 – vizita în România a delegaţiei Comitetului Mixt pentru Extinderea Uniunii Europene, condusă de Lord Dubs, Preşedintele comitetului.
• 2006 – vizita în România a delegaţiei Comitetului pentru Afaceri Externe din Camera Comunelor, condusă de Mike Gapes MP, Preşedintele comitetului.
• 2008 – vizita în România a delegaţiei Grupului Parlamentar Mixt Marea Britanie – România, condusă de Preşedintele grupului, Mark Hendrick MP.
• 2009 – vizita în România a delegaţiei Grupului Parlamentar Multipartit pentru Combaterea Traficului de Persoane, condusă de Antony Steen MP, preşedintele comitetului.
• 2010 – vizita în Marea Britanie a delegaţiei Comitetului pentru Afaceri Externe al Senatului României, condusă de Titus Corlăţean, Preşedintele comitetului.
• 2011 – vizita la Londra a vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea
• 2011 – vizita în România a preşedintelui Grupului parlamentar multipartit pentru România din Parlamentul britanic, Greg Hands
• 2011 – vizita în România a Preşedintelui Comisiei pentru Afaceri Interne din Camera Comunelor, Keith Vaz
• 2013 – vizita la București a Speaker-ului Camerei Comunelor, John Bercow
• 2013 – vizita în România a unei delegații a Comisiei pentru Afaceri Interne din Camera Comunelor, condusă de președintele comitetului, Keith Vaz
• 2013 – vizita la Londra a delegației Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Parlamentul României
• 2014 – vizita în România a unei delegaţii a Grupului parlamentar pentru combaterea tuberculozei
• 2014 – vizita la București a unei delegații a Grupului parlamentar de prietenie cu România din Parlamentul britanic
• 2014 – vizita la Londra a unei delegaţii a Comisiei comune pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI din Parlamentul României
• 2014 – vizita în Marea Britanie a unei delegaţii a Grupului Român din Uniunea Inter-Parlamentară

În Legislativele celor două ţări există şi două grupuri parlamentare de prietenie:

– Grupul Parlamentar de Prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care promovează dialogul şi cooperarea bilaterală româno-britanică în toate domeniile de interes comun.

– Grupul Parlamentar Multipartit pentru România, constituit în scopul promovării dezvoltării bunelor relaţii existente între Marea Britanie şi România.