Luni, 30 ianuarie 2017, de la ora 18.00, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, a avut loc cea de-a doua ediție a Galei Premiilor de Excelență pentru Românii din Comunitățile Istorice. Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor, cu sprijinul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni (Ministerul Românilor de Pretutindeni).
Preşedintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, a susţinut, în deschiderea serii, un discurs despre importanţa sprijinirii comunităților de români de peste graniță.”Toți românii din afara țării merită atât atenția, cât și dragostea noastră”.
El a pledat pentru „sădirea” în sufletele românilor de pretutindeni a „dragostei de unire sufletească”, care „trebuie să fie neapărat românitatea și românismul, dincolo de granițe, dincolo de statalități istorice sau întâmplătoare”.
„E nevoie să ne simțiți alături de dumneavoastră indiferent unde v-ați afla, dincolo de păstrarea identității, dar, de multe ori și pentru recăpătarea identității”, a adăugat președintele ICR.
Un scurt mesaj din partea Administrației Prezidențiale a transmis consilierul de stat la Departamentul pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor, Sandra Pralong.
La eveniment a fost prezent și ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac.
Câștigătorii celei de-a doua ediții a Galei Premiilor de Excelență a Românilor din Comunitățile istorice sunt:
Din Republica Moldova, au fost premiați: Maria Bulat-Săhărneanu — editorialist, autoare și realizatoarea de emisiuni la postul de radio Vocea Basarabiei; Nicolae Negru — editorialist la Ziarul Național din Chișinău și la numeroase reviste și ziare de pe cele două maluri ale Prutului, membru al Uniunii Scriitorilor din România și Republica Moldova; Artemis Bălan — vicepreședintele Asociației „Tinerii Moldovei”; Vlad Cubreacov — jurnalist, expert în problematica minorităților românești din spațiul ex-sovietic, președintele Asociației „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova.
De asemenea, au fost premiați Svetlana Stoinov — director al Liceului „Mihai Eminescu” din Comrat, Regiunea Autonomă Găgăuzia, și Vasile Kovaliov, fost deținut politic, originar din zona Nistrului, care a petrecut 64 de ani în cea mai cruntă regiune a Gulagului, Kolyma, ultimul basarabean supraviețuitor al lagărelor cu regim sever din Estul Extrem al Siberiei.
Postul 10 TV, care difuzează producții media din cadrul proiectului Unirea TV, a primit un premiu pentru debut pe piața media din Republica Moldova, pentru promovarea valorilor românismului și spațiului informațional comun.
Din Ucraina, din sudul Basarabiei au fost premiați: Petru Șchiopu — președintele Alianțe Creștin-Democrate a Românilor din Regiunea Odesa; Maria Popesku — profesor de limba și literatura română; Tudor Iordăchescu (post-mortem) — autorul monografiei satului Hagi Curda unde există singura biserică românească ridicată de statul român.
Din regiunea Cernăuți au primit premii: Aurica Bojescu — președinte executiv al Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale și Secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”; Eugen Tovarnitschi — directorul liceului „Mihai Eminescu” din Carapciu.
Din Maramureșul istoric au fost premiați: Ion Botoș — președinte al Asociației „Dacia”, promotor al românismului în regiunea Transcarpatia, partener anul trecut în proiectele derulate de ICR; Adriana Pop — directorul liceului românesc din Slatina (Solotvino); Elena Șiman — vicepreședintele Asociației „Speranța” din Slatina (Solotvino), dirijor al corului bisericii ortodoxe române „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Slatina (Solotvino).
Un premiu special a primit Elena Nandriș, primarul localității Mahala, din regiunea Cernăuți, strănepoata Aniței Nandriș, autoarea volumului „20 de ani în Siberia”, apărută la Editura Humanitas.
„Prin cartea Aniței Nandriș, Mahalaua noastră e cunoscută pe tot globul. Cine știe ce înseamnă durere, durere de limbă, durere de grai, durere de pământul tău, durere de țară, țara ta natală! De locul unde te-ai născut! Aestea nu-s vorbe goale! Asta e prin ceea ce trecem noi. Că voi aveți. Prețuiți! Pentru că noi, ca să putem vorbi, să ne-nțelegeți ce spunem, luptăm! Doamne ajută”, a declarat Elena Nandriș.
Din Serbia/Voivodina, au fost premiați: Daniel Magdu — vicepreședinte Comunitatea Românilor din Serbia; Ion Omoran — vicepreședinte Comunitatea Românilor din Serbia, redactor șef al revistei Cuvântul românesc.
Din Timoc, au fost premiați: Slavoljub Gacovic — etnograf, profesor de istorie și arheologie; Filip Paunelovici — etnograf, specialist în dansuri populare, costume, obiceiuri ale românilor din Valea Timocului; Stefan Radovanovic — artist popular, instrumentist, câștigător a numeroase premii naționale și internaționale.
Din Bulgaria, au fost premiați: Lucica Gheorghiev — coordonator proiecte sociale, culturale și educaționale din partea Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, principala asociației românilor din Bulgaria; Milena Petrova — lector de limba română, cultură și civilizație românească în cadrul claselor pilot cu predare în limba maternă organizate cu sprijinul statului român.
Din Albania, au primit premii: Josif Kruti — profesor de litere și coordonator al Școlii românești de la Divjaka și Ilia Bombaj — lider important al românilor/aromânilor din Selenița.
Premiații pentru Ungaria au fost: Adela Kiss — grafician, artist plastic, bursier al statului român la Academia de Artă „ Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca și Ștefan Oroianu — fost președinte al Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, reputat artist plastic.
Comisia de jurizare a decis și acordarea unor premii onorifice, unor persoane care promovează prin activitatea domniilor lor românismul și valorile noastre comune acolo unde se află: Anca Corfu — consul general al României la Cahul, Eleonora Moldovan — consul general al țării noastre la Cernăuți, Roxana Iorgulescu — jurnalist RRI, Liliana Văduva — producător TVRI, Gina Ștefan — jurnalist AGERPRES, preot Mihai Hau — consilier patriarhal, Patriarhia Română, Ion Varta — directorul Arhivelor de Stat de la Chișinău, Cătălin Josan — solist.
Premiile au fost înmânate de Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru românii din afara granițelor din Camera Deputaților, Mircea Druc, prim-ministru al Republicii Moldova în perioada mai 1990 — mai 1991, Michael Tița, consilier patriarhal, coordonatorul Sectorului relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe din cadrul Patriarhiei Române, Nicolae Brânzea, director general adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”, Cristina Leorenț, director TVR Internațional, Radu Baltasiu, directorul Direcției Români din Afara Granițelor din cadrul ICR.
Gala a inclus momente artistice, susținute pro bono de artiști din România și vecinătate, colaboratori în proiecte anterioare ale ICR: Maria Gheorghiu, Veta Biriș, Vlad Miriță, Eliza Nirlu, Cătălin Josan, Cristofor Aldea Teodorovici, Ilie Caraș.
Premiile au fost acordate in semn de recunoaştere pentru personalităţilor şi proiectelor marcante din comunitățile românești de dincolo de graniţele ţării, din vecinătatea României și Balcani. În cadrul ceremoniei au fost premiați oameni de cultură, intelectuali de marcă, jurnaliști, tineri implicați în mod activ în promovarea românismului și a limbii române în comunităților românești din Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova și Albania.