Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Cristian Maior, a anunţat astăzi că îşi va înainta demisia după alegerea noului şef al statului şi că va rămâne la latitudinea preşedintelui dacă activitatea sa în fruntea acestui serviciu va continua sau nu. Şeful SRI a precizat că, în opinia sa, serviciile secrete nu trebuie să se implice deloc în politică, obligaţia lor fiind să capteze informaţiile, să le analizeze şi să le transmită decidenţilor.
George Cristian Maior: Din punct de vedere al propriului meu serviciu, vă garantez că acesta nu face decât să acţioneze în parametri de independenţă şi neutralitate, de a sta departe de această luptă politică. Nu ne interesează rezultatul. Cred că un lucru normal într-un stat democratic este acela ca viitorul preşedinte să decidă în ceea ce priveşte serviciile de informaţii. Din punctul meu de vedere, voi merge către acest nou preşedinte, îi voi prezenta demisia şi rămâne la latitudinea lui să aprecieze dacă activitatea mea a fost potrivită şi să continue sau să ia o altă decizie. Nu am nicio problemă din acest punct de vedere.
George Cristian Maior a fost distins astăzi cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara – a transmis corespondentul RRA Alina Bujancă.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 octombrie