Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a fost propusă să preia interimar şi conducerea Ministerului Justiţiei

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a fost propusă să preia interimar şi conducerea Ministerului Justiţiei. Interimatul poate să fie de maximum 45 de zile, perioadă în care premierul trebuie sa facă o nouă propunere pentru titularul postului de ministru al justiţiei, deţinut până ieri de Florin Iordache. El şi-a anunţat demisia, pe fondul protestelor ample declanşate de adoptarea Ordonanţei 13 de modificare a Codurilor Penale. Însă şi după această demisie, manifestaţiile antiguvernamentale au continuat în Bucureşti şi în multe alte oraşe ale ţării, unde mii de oameni au ieşit în stradă pentru a 10-a seară la rând. Au fost proteste antiprezidenţiale şi la Cotroceni, unde au venit aproximativ 400 de persoane./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 februarie