Retragerea ofertei Budapestei de a găzdui Jocurile Olimpice 2024 reprezintă o lovitură pentru Guvernul Orban

Capitala Ungariei, Budapesta, şi-a retras oferta de găzduire a Jocurilor Olimpice 2024. Retragerea a fost anunţată după ce peste un sfert de milion de unguri au semnat o petiţie prin care cer organizarea unui referendum privind oferta Budapestei. Este o rară şi amară lovitură pentru premierul ungar, Viktor Orban şi guvernul său, care a sprijinit puternic oferta Budapestei. Una dintre regulile procesului de ofertare este să existe un concens privind găzduirea JO 2024 în Ungaria, la Budapesta. Cele mai multe partide politice au sprijinit iniţial oferta guvernului ungar, dar o mişcare a tinerilor, numită Momentul Mozgalom, a argumentat că banii folosiţi pentru organizarea JO la Budapesta ar putea fi utilizaţi mai bine pentru reducerea sărăciei, îmbunătăţirea sistemului de sănătate şi a sistemului de învăţământ din Ungaria. După succesul repurtat cu blocarea ofertei Budapestei, mişcarea de tineri intenţionează să formeze un partid politic şi să confrunte partidul premierului Orban, Fidesz, în alegerile parlamentare din 2018, informează corespondenţii BNBC./mbaciu/opopescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 februarie