Primăvara începe la Gaudeamus Craiova

Gaudeamus Craiova 2017 afisCa în fiecare an, de peste un deceniu şi jumătate, Radio România aduce primăvara în inimile şi în bibliotecile craiovenilor. Gaudeamus Craiova, eveniment care inaugurează Programul Lectura în fiecare an de Mărţişor, va avea loc între 1 şi 5 martie, în foaierul generos al Teatrului Naţional Marin Sorescu. Programul Lectura – Gaudeamus, cel mai îndrăgit şi mai longeviv proiect de susţinere a culturii scrise din ţara noastră, derulat la nivel naţional de Radio România de peste 20 de ani, este organizat în Craiova de Centrul Cultural Media Radio România şi Radio România Oltenia Craiova. 15 ediţii, aproape 186.000 de vizitatori şi peste 600 de evenimente culturale găzduite până acum recomandă Gaudeamus Craiova, una dintre cele mai importante componente ale Caravanei Gaudeamus, drept un real reper al vieţii culturale din această zonă a ţării.
Deschiderea oficială a ediţiei 2017 va avea loc miercuri, 1 martie, la ora 12:00, iar programul de vizitare este următorul: miercuri – sâmbătă, între orele 10:00 şi 18:00, iar duminică, între orele 10:00 şi 15:00. Intrarea publicului este liberă.
Cartea prinde viaţă la Gaudeamus, iar cititorii devin aici şi spectatori. Cele cinci zile de festin literar vor fi presărate cu numeroase momente inedite – recitaluri de poezie, lecturi din volumele lansate la această ediţie, toate inspirate din volumele prezente la Gaudeamus Craiova şi derulate în incinta manifestării. Protagoniştii acestei serii de evenimente, actorii Teatrului Naţional Marin Sorescu, coordonaţi de regizoarea Diana Mihailopol de la Teatrul Naţional Radiofonic, vor însufleţi astfel litera scrisă, aducând totodată spectacolul literar în mijlocul publicului. Programul de evenimente, dens şi variat, mai cuprinde lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii, momente artistice şi dezbateri despre carte, literatură, promovarea lecturii şi rolul major pe care acestea îl joacă în educaţia unui popor. Din oferta deja tradiţională la Gaudeamus, amintim:
•    mii de volume, multe dintre ele abia scoase din tipar, pentru toate vârstele şi gusturile, o selecţie bogată de titluri reprezentative pentru piaţa românească – carte, audiobook, CD/DVD, jocuri educative, extrem de potrivite pentru a fi oferite celor dragi alături de sau chiar în locul tradiţionalului mărţişor;
•    importante reduceri de preţuri, pachete şi oferte promoţionale;
•    finala zonală a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu, adresat liceenilor;
•    invitaţi de nota 10: Olimpicii României, cu participarea elevilor din zona Olteniei premiaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline;
•    concursul Miss Lectura şi Tombola Gaudeamus, ambele cu premii extrem de atractive;
•    proiectul Cărţile se întorc acasă, prin intermediul căruia peste 153.000 de volume donate cu prilejul evenimentelor din seria Gaudeamus, începând cu anul 2010, au ajuns în biblioteci publice subfinanţate la capitolul achiziţii, majoritatea din mediul rural.
Conferinţa de presă care precede Gaudeamus Craiova va avea loc marţi, 28 februarie, la ora 11:00, la sediul Radio România Oltenia Craiova (str. Ştirbei Vodă nr. 3).
Gaudeamus Craiova – un eveniment Radio România
Parteneri principali: BRD Groupe Société Générale şi Dacia. Parteneri: Lions Club Craiova, Asociaţia Nexus Community Project, Casa de Modă Ilinca, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova. Parteneri media: mediaTRUST, Asociaţia Global City 2020 – Cetatea Băniei, Cuvântul Libertăţii.
Detalii privind această ediţie a Gaudeamus Craiova, pe www.gaudeamus.ro sau la Secretariatul Gaudeamus. Persoane de contact: Mara Alecu (tel. 0743.123.700, e-mail:mara@gaudeamus.ro) şi Cornelia Scarlat (tel. 0745.109.648, e-mail:cornelia@gaudeamus.ro).

RADOR (23 februarie)