Ministrul apărării, Gabriel Leş, participă mâine la Bruxelles la reuniunea Consiliului Afaceri Externe în formatul miniştrilor de externe şi ai apărării din statele membre ale UE. Agenda discuţiilor va include subiecte de actualitate cu accent pe implementarea strategiei globale a UE în domeniul apărării şi securităţii şi pe demersurile în vederea dezvoltării politicii de securitate şi apărare comună. Miniştrii de externe şi ai apărării urmeazăsă aibă un schimb de opinii cu privire la pregătirea unui raport de progres în acest sens, ce va fi prezentat în cadrul reuniunii şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale UE, care va avea loc în zilele de 9 şi 10 martie, precizează MAPN într-un comunicat. Totodată, la iniţiativa Înaltului Reprezentant al UE, miniştrii apărării vor participa la un mic dejun de lucru în cadrul căruia se vor discutra subiecte referitoare la angajarea în cadrul politicii de securitate şi apărare comune, în vecinătatea extinsă a UE./opopescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 martie