Să arunci monede într-o fântână ca să ai noroc este o superstiţie populară, dar o astfel de credinţă i-a făcut zile negre unei ţestoase marine din Thailanda, pe care veterinarii au operat-o pentru a-i extrage 915 bănuţi. Broasca, o femelă de 25 de ani botezată ‘Bank’, a fost operată luni la Bangkok. Ea a înghiţit mica avere de-a lungul anilor, în eleşteul în care trăia, în localitatea Sri Racha. Mărunţişul a format un bol greu de 5 kg în stomacul ţestoasei, fisurând carapacea ventrală a sa şi provocându-i o infecţie care îi punea în pericol viaţa. Ca urmare, cinci chirurgi de la Facultatea de Medicină Veterinară din Chulalongkorn au extras cu multă răbdare monedele, în patru ore, în timp ce ţestoasa se afla sub anestezie totală. Echipa de chirurgi a mai găsit în abdomenul pacientei şi două cârlige de pescuit, pe care le-a extras o dată cu bănuţii. După operaţie, Bank va fi supusă unei diete lichide timp de două săptămâini. Mulţi tailandezi cred că dacă arunci o monedă ţestoaselor vei avea o viaţă lungă. În mod obişnuit, o broască ţestoasă marină are o durată de viaţă de aproximativ 80 de ani. Acest animal marin se află pe lista speciilor periclitate întocmită de International Union for Conservation of Nature./abuzoian
(www.telegraph.co.uk – 6 martie)