Întrevederea dintre preşedintele rus, Vladimir Putin şi omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan, va avea loc vineri, 10 martie, la Moscova. În opinia experţilor, convorbirile ruso-turce la nivel înalt vor fi unele complicate, întrucât mai este cale lungă de parcurs până la restabilirea completă a bunelor relaţii dintre cele două state. Temele centrale ale discuţiilor la vârf de la Moscova vor fi coordonarea acţiunilor de combatere a terorismului internaţional, cooperarea în domeniul apărării, reglementarea conflictului din Siria, având în vedere şi regimul de încetare a focului, precum şi organizarea unor operaţiuni militare comune, ancheta în cazul asasinării diplomatului rus Andrei Karlov şi construcţia gazoductului Turkish Stream. Ambasadorul Turciei la Moscova, Huseyin Dirioz, nu a exclus că şi ministrul turc al apărării, Fikri Isik, va efectua vineri, 10 martie, o vizită la Moscova, făcând parte din componenţa delegaţiei guvernamentale care îl va însoţi pe preşedintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, în timpul vizitei sale în Rusia. „Din delegaţia turcă vor face parte şase sau şapte miniştri, iar componenţa delegaţiei va fi aflată în ultimul moment. Autorităţile de la Moscova şi Ankara poartă un dialog intens, cooperază în domeniul apărării şi în reglementarea conflictului din Siria, având în vedere şi regimul de încetare a focului, precum şi diverse operaţiuni militare. Aşadar, este posibil ca ministrul turc al apărării să sosească la Moscova„, a declarat ambasadorul Turciei în Rusia, Huseyin Dirioz./vdraguta/dsirbu
www.russian.rt.com – 10 martie