Timp de trei săptămâni, pe site-ul nostru www.rador.ro, dar şi pe FB, am încercat să ne provocăm tinerii cititori să ne dezvăluie de ce aleg …să fie buni şi să se implice în proiecte ce pot schimba lumea în care trăim.
Rezultatele au fost surprinzătoare, aşa cum veţi putea vedea, de sâmbătă, când începem publicarea articolelor câştigătoare. În afara premiiilor I, II şi III, s-au acordat 8 premii speciale, care să recompenseze o muncă de calitate.
Le mulţumim tuturor participanţilor, elevi la Colegiul Naţional «Gheorghe Lazăr», şi la Liceul Teoretic «Alexandru Ioan Cuza» din Bucureşti pentru entuziasmul, bucuria şi performanţa lor.
Şi acum să îi cunoaştem pe câştigători:
Ioana Căldăraru, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” – premiul I
De ce am ales sa fiu bun?
A fi bun este un risc pe care ți-l asumi . După cum bine ştim , iar viaţa are grijă să ne demonstreze constant, oamenii nu observă lucrurile bune pe care le facem, ci numai pe cele rele. Este puţin ironic nu? Cum lumea îşi aminteşte de fiecare dată numai de greşelile pe care le facem şi de deciziile nepotrivite pe care le luăm. Am ajuns să cred că stă în natura noastră de a vedea răul mai întâi de toate în oameni şi de a pune atât de mare accent pe el încât binele nu mai este câtuşi de puţin remarcat. Ceea ce este păcat. Este păcat deoarece, de multe ori, nici nu trebuie să căutăm binele, el este evident şi totuşi alegem să nu îl vedem. Iar dacă nu îl vedem, oare cum putem crede în el?
Eu am ales să caut binele în lume, în oameni şi în gesturile mici care fac mari diferenţe. Mi-am dat seama că binele ni-l facem singuri, iar alegerile pe care le facem ne decid viitorul şi viaţa pe care vrem să o trăim .
Nu demult, m-am înscris împreună cu câţiva colegi într-un program de voluntariat prin intermediul căruia puteam merge în diferite centre de copii pentru a-i ajuta cu temele, iar dacă reuşeam să terminăm lecţiile mai repede, ne şi jucam (partea lor favorită) sau pur şi simplu discutam, eram pentru câteva ore părinții pe care nu i-au avut niciodată. Activitatea noastră s-a încheiat curând din cauza parteneriatului cu liceul şi al programului încărcat de la şcoală. Nu i-am mai revăzut pe copii, lucru pe care pot spune că îl regret.
Ce contează cu adevărat se rezumă de fapt la ceea ce am învaţat, deoarece din orice experienţă aflăm lucruri noi iar pe aceasta nu o voi putea uita niciodată. Iniţial ,m-am înscris în cadrul programului cu gândul de a ajuta, iar la final, am realizat că eu am fost cea ajutată. Nici nu ne imaginăm cât de multe putem învăţa din experienţele cu copii până nu suntem puşi în poziţia respectivă. Fetița de care eu am avut grijă era clasa a II-a , iar de fiecare dată când mă vedea, începea să alerge, indiferent unde era în momentul respectiv, şi sărea pe mine ţipând şi zâmbind cu gura până la urechi. Radia de fericire, se vedea pe chipul ei cât de bucuroasă era şi plină de energie, iar eu nu cred că am fost vreodată mai împlinită sufleteşte decât în acele momente. La un moment dat am întrebat-o ce vrea să devină când va fi mare şi a răspuns că îi place să se joace în părul fetelor şi să le împletească frumoasele codiţe. Am rugat-o să-mi aranjeze şi mie părul pentru că ‚’’nu îmi plăcea deloc cum îmi stătea’’ şi s-a bucurat foarte tare cand a auzit. De atunci, de fiecare data când sosea timpul să plecăm înspre casa, eu avem întotdeuna codiţe împletite şi tot felul de agrafe şi elastice în păr, ceea ce mă bucură deoarece ştiam cât de mult îi face plăcere să-şi ’’exerxeze îndemânările ’’. Era o fire foarte curioasă, mă întreba deseori cum e la liceu, ce învăţăm, ce îmi place şi ce nu, se minuna de cât de repede pot să citesc şi să scriu , iar eu îi spuneam că dacă ai ambiţie poţi face orice îţi doreşti. Nu sunt sigură dacă înţelegea ce voiam să spun ,dar felul în care se uita la mine cu ochii ei sclipitori, mereu parcă aşteptând momentul în care să mai pună o întrebare, păcălea foarte bine. Timpul pe care l-am petrecut în acel centru de copii m-a făcut să-mi dau seama că fericirea vine din dăruire, iar numai atunci cand dăm din noi înşine , dăm cu adevărat.
Căldăraru Ioana
A ajuns la sfârşit
