Politica declarativă a lui Lenin în 1917 era de recunoaştere a dreptului la autodeterminare a popoarelor din graniṭele ṭariste, ceea ce a adus mai aproape posibilitatea unirii Basarabiei cu ṭara. În acea perioadă mişcarea românească de emancipare naṭională a înregistrat mari progrese şi s-a dezvoltat politic: a fost înfiinṭat Partidul Naṭional Moldovenesc (13 aprilie 1917), cu fruntaşii săi Pantelimon Halippa, Gurie Grosu, Vladimir Herṭa. La 7 noiembrie a fost proclamată autonomia politică şi teritorială a Basarabiei, în condiṭiile în care bolşevicii încercaseră câştigarea provinciei de partea lor. În decembrie a luat fiinṭă Sfatul Ţării, o adunare ai cărei membri reprezentau proporṭional grupurile etnice, 70% dintre membri săi fiind români. Întrunit prima dată la 4 decembrie 1917 şi prezidat de profesorul Ion Inculeṭ, Sfatul Ţării a proclamat câteva zile mai târziu Republica Democratică Moldovenească Autonomă, în cadrul Federaṭiei Ruse. La 6 februarie 1918 ea devenea republică independentă, avându-l preşedinte pe Ion Inculeṭ şi prim ministru pe Daniel Ciugureanu. În luna care a urmat Ucraina, devenită şi ea independentă, şi-a manifestat pretenṭiile asupra acestui teritoriu dintre Prut şi Nistru în care românii erau majoritari. Susṭinuṭi de unioniştii din interior şi de cei din Regatul României, membrii Sfatului Ţării au votat la 27 martie 1918 rezoluṭia de unire, în conformitate cu „dreptul istoric şi dreptul etnic şi cu principiul că popoarele trebuie să-şi hotărască propria lor soartă”.
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.[…]
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.[…]Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ’n care geme. […]
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Pan Halippa, vicepreşedinte al Sfatului Ţării, a fost unul dintre cei mai activi intelectuali ai curentului unionist. Din aprilie 1917 a fost redactorul şef al ziarului Cuvânt Moldovenesc – născut din revista cu acelaşi nume – care publica deja de trei ani scrieri importante pentru cultura românilor, lansând mesajele politice ale fruntaşilor mişcării naṭionale.
Arhiva de istorie orală păstrează o înregistrare cu o deosebită valoare documentară: un interviu acordat de Pan Halippa în 1976, la 93 de ani, în care povesteşte împrejurările care au dat naştere celor mai duioase versuri dedicate graiului românesc: poezia Limba noastră. A fost scrisă de Alexandru Mateevici într-un context în care era pusă la îndoială necesitatea folosirii ei în şcolile de dincolo de Prut. Vi-l oferim astăzi când sărbătorim 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu ṭara.
Înregistrarea cu Pan Halippa a fost donată de fiul său, Nicolae, iar fragmentul audio este selectat din acelaşi interviu si poate fi ascultat aici:
„Din 1905 reuşisem, în legătură cu războiul japonez pierdut de ruşi, să câştigăm oarecare libertăṭi. […] Însă afacerea n-a durat multă vreme şi a venit un ministru, o scârbă de birocrat… […] Erau străini care ştiau să se plieze la cultul împăratului şi atunci făceau o politică în folosul monarhiei absolutiste, dar nu era decât o ironie idioată şi noi în Basarabia simṭeam aceasta chiar atuncea când, de pildă, ministrul de instrucṭie era un basarabean. […] Şi când s-a pus problema ca să facă şcoli în limba copiilor a spus că limba moldovenească nici nu are măcar elementele suficiente pentru ca să poată spune toate nevoile şi noṭiunile inventate de ştiinṭă sau de filosofie!
Lucrul acesta a mers crescendo, încât [atunci] când a venit revoluṭia cea mare din 1917, la Congresul învăṭătorilor s-au găsit învăṭători care spuneau: <Domnule, noi nu putem să renunṭăm la şcoala rusească, pentru că limba moldovenească nu poate spune ceea ce trebuie să spunem elevilor: noṭiunile de ştiinṭă, noṭiunile aritmetice, de geografie şi aşa mai departe>. Şi atuncea a răsărit unul din colaboratorii mei de la Cuvânt Moldovenesc, Alecu Mateevici. Şi el, venind la redacṭie, într-o singură noapte s-a pus şi a făcut poezia pe care a intitulat-o Limba noastră. Ei bine, […] această poezie este cea mai frumoasă definiṭie pe care a dat-o cineva limbii româneşti! Au mai fost şi alṭii care au vorbit despre limbă, a fost Mureşanu, a fost Coşbuc, a fost Goga, Vasile Alecsandri, dar nimenea nu a spus aşa de frumos despre limba noastră, […] este o definiṭie ideal de frumoasă!
Deci noi avem o limbă pe care, dacă vom întrebuinṭa-o bine, vom putea să ne impunem şi aicea şi peste tot. În cele din urmă basarabenii au dat oameni destul de importanṭi în cultură şi în literatură. Când te gândeşti că au dat pe cel mai mare filolog şi istoric, Bogdan Petriceicu Haşdeu. Că l-au dat pe romancierul Constantin Stere. Că au dat pe poetul Ion Buzdugan. Au dat pe acest Alecu Mateevici şi atâṭia alṭii care şi-au făcut datoria. Încât noi avem cu ce veni în faṭa cetitorului român…”
