Relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia, pe fondul vizitei făcute la Moscova de secretarul de stat american Rex Tillerson, ţin capul de afiş în presa internaţională, alături situaţia din Peninsula Coreeană. Ziarele străine includ de asemenea numeroase articole despre atacul de la Dortmund şi posibila pistă teroristă, precum şi despre alte evoluţii din spaţiul european.
„Putin se întâlneşte cu Tillerson după ce l-a făcut să aştepte”, titrează New York Times. Washington Post comentează că întrevederea a avut loc „în timp ce SUA cer Rusiei să renunţe la sprijinul pe care îl acordă preşedintelui sirian Bashar al-Assad”. Un alt ziar american, Wall Street Journal relatează şi despre întâlnirea secretarului de stat Tillerson cu ministrul de externe Lavrov, cu menţiunea că Moscova avertizează Washingtonul să nu mai lanseze atacuri aeriene în Siria. „Printre principalele subiecte de discuţie au figurat Siria, Ucraina, Coreea de Nord şi relaţiile bilaterale”, rezumă agenţia de presă moscovită Ria, în vreme ce Financial Times constată că „Rusia cere claritate din partea Statelor Unite în politica privind Siria”. Un alt ziar britanic, The Telegraph menţionează că Vladimir Putin s-a întâlnit cu secretarul de stat Tillerson „după ce a avertizat că încrederea dintre Statele Unite şi Rusia s-a ‘degradat’ în timpul preşedinţiei lui Donald Trump”. Iar în privinţa Siriei, fără a aştepta rezultatul anchetei pe care o cere chiar el, liderul de la Kremlin „îl exonerează pe Assad de orice responsabilitate” pentru atacul chimic de săptămâna trecută, remarcă Le Monde. Şi dacă între Washington şi Moscova nu domneşte demult buna înţelegere, nici relaţiile dintre Statele Unite şi China nu sunt lipsite de frecuşuri, unul din motivele de neînţelegere fiind Coreea de Nord. În timp ce preşedintele american a trimis un portavion în largul Peninsulei Coreene şi a avertizat Phenianul că Statele Unite vor „rezolva această problemă” cu sau fără ajutorul Chinei, şeful administraţiei de la Beijing l-a îndemnat într-un apel telefonic pe omologul său american să adopte „o abordare paşnică” în privinţa Coreii de Nord, scrie Washington Post. „China face apel la calm, în timp ce preşedintele american înăspreşte retorica la adresa Phenianului”, conchide Financial Times, iar presa niponă relatează că nave militare japoneze vor participa alături de flota americană la exerciţii militare în largul coastelor nord-coreene. Făcând un rezumat al actualităţii agitate, ziarul belgian Le Soir îşi intitulează editorialul „Washington, avem o problemă”. Şi explică: „există motive de îngrijorare, căci de data aceasta prima putere mondială se joacă” cu „echilibrul lumii şi în particular cu o naţiune care susţine că stăpâneşte arma nucleară, anume Coreea de Nord”. Iar „lumea nu poate decât să constate că o preşedinţie fără viziune şi fără control tocmai şi-a trimis un portavion spre Peninsula Coreeană, asigurând prin tweet că Statele Unite îşi pot regla singure conturile cu Kim Jong-un”, scrie editorialistul în Le Soir. Cu concluzia că „diferenţa este că, în timp ce preşedintele Statelor Unite are degetul pe telefonul mobil, liderul nord-coreean ţine degetul pe butonul nuclear”. Însă presa din Europa în general şi cea din Germania în special este în acest moment mai atentă la atacurile teroriste din ultima vreme, cel mai recent fiind cel care a dus la amânarea unui meci de fotbal, la Dortmund. Mai multe ziare germane se arată preocupate de decizia ca meciul să aibă loc la numai o zi de la incident. „Este o decizie iresponsabilă”, scrie Die Welt şi insistă: „Desigur, programul fotbalului european de top este strâns”, dar „vorbim de o echipă de fotbal, de un grup de tineri care au fost sau sunt evident ţinta unei tentative de crimă”. Jucătorii au fost însă informaţi că alternativa era să nu joace partida, notează The Guardian, cu menţiunea că poliţia germană a arestat un suspect „din spectrul islamist”. Şi tot The Guardian remarcă solidaritatea locuitorilor din Dortmund, care au oferit cazare suporterilor echipei AS Monaco veniţi să-şi vadă echipa jucând şi care ar fi trebuit să se întoarcă acasă. Solidaritatea nu pare a fi însă o trăsătură a unor state membre ale Uniunii Europene, cel puţin în privinţa migranţilor. „Bruxelles-ul cere Poloniei şi Ungariei să primească migranţi, în caz contrar urmând a fi date în judecată”, titrează New York Times. Acelaşi cotidian new-yorkez scrie şi despre întrunirea liderilor din Europa centrală şi estică privind viitoarele relaţii din cadrul Uniunii Europene. Iar din Portugalia, ziarul Jornal Economico relatează despre intenţia Uniunii Europene de a „da o nouă direcţie politicilor de coeziune” după Brexit „pentru a alimenta sentimentul de apartenenţă şi de integrare”, pe fondul gravelor disparităţi între ţările bogate şi ţările sărace. Iar printre ţările cu venituri scăzute, în care PIB-ul pe cap de locuitor este încă mai mic decât 50% din media statelor membre UE, se află Bulgaria, România, Ungaria şi Polonia”, enumeră cotidianul lusitan. În fine, agenţia de presă moscovită Tass relatează că în Transnistria „tricolorul rusesc va fi arborat alături de steagul roşu-verde al republicii” autoproclamate.
Adriana Buzoianu