Cele nouă staţii de metrou din Bucureşti cu o singură intrare vor fi închise pentru modernizarea instalaţiilor de acces

Cele nouă staţii de metrou din Bucureşti cu o singură intrare vor fi închise, pe rând, în această vară, pentru modernizarea instalaţiilor de acces. Directorul Metrorex, Marin Aldea, a explicat că se va stabili un calendar al lucrărilor, astfel încât să nu fie închise în acelaşi timp două staţii apropiate.

Marin Aldea: Nu există altă soluţie. Noi am discutat cu constructorul, am stabilit clar care sunt cele două staţii care intră în prima fază în modernizare. Pipera intră în modernizare în perioada 15-21 iulie, Aurel Vlaicu în perioada 29 iulie – 4 august. Am ţinut seama să nu avem două staţii închise simultan.

Marin Aldea a mai anunţat că, până la sfârşitul acestui an, va fi reintrodusă cartela unică RATB-Metrorex fără ca tarifele la metrou să fie modificate, notează reporterul nostru, Alex Lancuzov./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 mai