Ministrul agriculturii, Petre Daea, a anunţat, astăzi, la Satu Mare, că pe tarabele din România se află deja roşii ale celor peste 300 de producători, care beneficiază de subvenţie prin programul „Tomate”. Ministrul crede că astfel agricultorii români pot vinde peste 5 mii de tone de tomate în această perioadă. El a amintit şi că a prelungit perioada de depunere a documentaţiei pentru acest program, având în vedere că a fost un an mai rece. Peste 6.800 de fermieri care s-au înscris în registrul unic pentru tomate ar urma să primească trei mii de euro pentru mia de metru pătrat. Potrivit Radio România Cluj, Petre Daea, a mai spus că sistemul de irigaţii naţional a fost deja pornit în partea de sud a ţării, iar fermierii de acolo vor avea asigurată apă gratuită. Astăzi, ministrul agriculturii are mai multe întâlniri cu fermierii în judeţul Satu Mare./dstanesc/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 mai