EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Braşov: Vizita preşedintelui Klaus Iohannis, în judeţul Braşov:
- ora 13:00 – vizitarea Institutului de Cercetare – Dezvoltare al Universităţii Transilvania; vizitarea Laboratorului 6 – Centru Cercetare Informatică industrială virtuală și robotică
- ora 13:50 – sosire la Aula Universității Transilvania
- ora 14:00 – dezbatere cu membrii comunității științifice și ai mediului privat din Brașov pe tema colaborării între mediul universitar și cel privat în zona cercetării – Aula Universității Transilvania
- ora 15:20 – vizitarea Spitalului „Sfântul Constantin”
- ora 16:20 – întâlnire cu inițiatorii proiectului „Plant for the Planet” și cu membrii comunității academice; Plantarea puieţului cu numărul 2.000.000 din cadrul proiectului „Plant for the Planet” – la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere
* Râşnov:
- ora 17:10 – vizitarea Complexului Olimpic pentru Sporturi de Iarnă
– Parlament
* ora 14:00 – Ședința comună a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare – la Camera Deputaților, sala „Barbu Catargiu”, nivel P1
– Senat
* ora 10:00 – președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, are o întrevedere cu preşedintele Senatului Regatului Haşemit al Iordaniei, Faisal Akef Al-Fayez – Salonul „Constantin Brâncoveanu”
* ora 12:30 – președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Hașemit al Iordaniei din Parlamentul României, Attila Verestóy, şi membrii grupului au o întrevedere cu delegația parlamentară iordaniană condusă de preşedintele Senatului Regatului Haşemit al Iordaniei, Faisal Akef Al-Fayez – Salonul „Dimitrie Cantemir”
* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului Permanent
* ora 13:00 – şedinţa Biroului Permanent
* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare
* ora 16:00 – lucrări în plen
– Camera Deputaţilor
* la înch.șed. Birourilor permanente reunite – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare
* ora 16:00 – şedinţa în plen
* Şedinţele Comisiilor parlamentare:
- ora 16:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala „Mihai Viteazul”: Jurnalistul Dan Andronic deschide seria audierilor
-Guvern
* Asociaţia Română a Băncilor lansează „Forumul Pieţei Financiare” – ora 10:00, JW Marriott, Saloanele A, B şi C. Invitaţi: premierul Sorin Grindeanu, Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Mugur Isărescu – guvernator, Banca Națională a României, Sergiu Oprescu, președinte Consiliul Director al Asociației Române a Băncilor și Președinte Executiv Alpha Bank
* Întâlnirea premierului Sorin Grindeanu cu reprezentanţii companiei KazMunaiGaz International – ora 11:30, la Palatul Victoria
– Uniunea Europeană
* Drăguşeni, jud. Galaţi: Iniţiativa „Fiecare Copil în Grădiniţă” îşi propune să sprijine şi să promoveze orice exemplu de urmat şi de pus în aplicare astfel încât fiecare copil, din fiecare grădiniţă, să aibă acces la cărţi, la actul lecturii în sine, dar şi la informaţii despre o nutriţie şi o igienă de viaţă sănătoase. În cadrul acestui program promovat de Asociaţia „Ovidiu Ro”, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, le va citi copiilor pentru o zi, în grădiniţa din satul Drăguşeni – ora 11:00
– Ministere
* Lansarea volumului „Despre cultura de ieri şi românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu”, avându-l ca autor pe istoricul Narcis Dorin Ion – ora 13:00, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române. În cadrul lansării vor lua cuvântul: Ioan Vulpescu, ministrul culturii şi identităţii naţionale, acad. Ioan-Aurel Pop, istoricul Victor Neumann, scriitorul Alex Mihai Stoenescu şi Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei
* Bruxelles:Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, participă la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG) în format UE27.Cu acest prilej, miniştrii pentru afaceri europene vor aproba decizia Consiliului de autorizare a deschiderii negocierilor pentru un acord cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord care stabileşte condiţiile de retragere din Uniunea Europeană. Totodată, reuniunea CAG va avea pe agendă şi adoptarea proiectului de decizie a Consiliului Uniunii Europene referitor la instituirea grupului de lucru ad-hoc privind articolul 50, precum şi discuţii pe marginea agendei adnotate a Consiliului European UE27 din 22 sau 23 iunie
* Istanbul: Summit al Organizaţiei de Cooperare Economică a ţărilor din zona Mării Negre (OCEPMN), cu participarea preşedinţilor turc, Recep Tayyip Erdogan şi rus, Vladimir Putin, precum şi a ministrului afacerilor externe român, Teodor Meleşcanu
– Apărare, Interne
* Ploieşti: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova organizează concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” – faza judeţeană -2017 – ora 10:00, la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”
-Partide
* Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal – ora 12:00, la sala Grupului PNL, Camera Deputaţilor, etaj 2
– Culte, Biserică
* Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, are loc conferinţa cu tema „Despre lucrarea duhovnicească a Părintelui Arhim. Ieronim Ciumandrea – fost vieţuitor athonit şi Stareţ al Schitului Darvari din Bucureşti” – ora 19:00, la Biserica „Sf. Cuv. Antonie cel Mare” – Titan, Str. Jean Steriadi nr. 19/A. Invitat: Părintele Protos. Ghelasie Iorga – Stareţul Schitului Darvari din Bucureşti. Organizator şi moderator: Stelian Gomboş
* Sibiu: Centrul de Cercetare Ecumenică Sibiu organizează simpozionul naţional cu tema „Reformă şi Ortodoxie”, ce face parte din suita de manifestări dedicate aniversării a 500 de ani de la Reforma lui Martin Luther – la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Andrei Şaguna”, Str. Mitropoliei nr. 20, şi la Centrul de Cercetare Ecumenică din Str. Mitropoliei nr. 30 (22 – 23 mai)
– Ambasade
* Grupul Misiunilor Diplomatice şi Consulare Africane acreditate în România în parteneriat cu Biblioteca Naţională, cu sprijinul MAE, organizează „Ziua Africii” cu tema „Africa si Romania”– ora 12:00, la Biblioteca Naţională, Bd. Unirii nr. 22
-Administraţie
*Oradea: „Masa rotundă, exemple de bună practică, România-Republica Moldova, judeţul Bihor – raionul Hânceşti” – eveniment organizat de Prefectura Bihor – ora 9:30, la Sala Mare a Prefecturii Bihor
– Sinidicate, Patronate
* Blocul Naţional Sindical organizează o conferinţă de presă în cadrul căreia va prezenta, pe de o parte restanțele autorităților române în a crea un mediu transparent și echitabil pentru piața gazelor, iar pe de altă parte va prezenta măsurile pe care intenționează să le ia pentru a proteja interesele consumatorilor finali, în special cei vulnerabili – ora 10:00, la sediul BNS, etaj 3, Str. Turturelelor, nr. 11A
– Social
* Vernisajul de fotografie „10 Bărbaţi BRICI”, fotografii semnate de „The Storyalist”, în scop caritabil – ora 20:00, Frizeria BRICI, Calea Floreasca nr. 111-113
– Economic
* Expo-conferinţa naţională „Smart Education & Training – Pregătiţi pentru oraşe inteligente”, organizată de Asociaţia Română pentru Tehnică de Securitate, Organizaţia Română pentru Implementarea Sistemelor Inteligente de Transport, Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei şi ITS Events Management – ora 9:00, la sediul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA)
* Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) lansează cea de-a III-a ediție a studiului „Percepţiile mediului de afaceri asupra economiei”, realizat de CCIR în parteneriat KANTAR TNS România – ora 10:00, la CCIR Business Center, Amfiteatrul Albastru, Mezanin, Intrarea E, Tronson III, Bd. Octavian Goga nr. 2, sector 3
* Întâlnire cu presă organizată de UBER privind proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pus recent în dezbatere de Guvern – ora 10:30, Str. Primăverii nr. 19 – 21
* Conferinţă de presă a companiei aeriene „Croatia Airlines” despre lansarea curselor spre Bucureşti şi planurile de viitor pentru România ale operatorului aerian – ora 11:20, Aeroportul Internaţional Henri Coandă
* „Gala Forbes 100. Un Secol de Forbes” – eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 100 de ani – ora 19:00, la Palatul Parlamentului, Sala Unirii
– Învăţământ
* Înscrierea candidaţilor la sesiunea iunie – iulie a examenului de Bacalaureat 2017 (22 – 26 mai)
* Încep înscrierile copiilor în învăţământul preşcolar 2017-2018
– Cercetare
* Are loc cea de-a II-a ediţie a evenimentului „Bucharest Technology Week”, organizat de Universum Events, care se va desfăşura la Hotelul Athénée Palace Hilton şi în Piaţa „George Enescu”, dar şi în alte spaţii ale partenerilor (22 – 28 mai). Din program:
- conferinţe, dublate de o expoziţie de tehnologie indoor, cu soluţii şi produse B2B, dar şi de workshop-uri – la Athénée Palace Hilton (23 – 26 mai)
- cea mai mare expoziţie de tehnologie din România – în Piaţa „George Enescu”, lângă Ateneu (26 – 28 mai)
- evenimente ale partenerilor în diferite spaţii, sub umbrela „Bucharest Technology Week”, pe tot parcursul săptămânii
– Mass-Media, Publicitate
* Redacția ziarului „Cotidianul” organizează lansarea unei reviste neconvenționale – „Dosarele Cotidianul” – ora 19:45, în clădirea redacției Cotidianul, Str. Parângului nr. 76, sector 1. Numărul 1 este dedicat președintelui SUA și se numește „Totul despre Trump”
– Cultură
* Teatrul Naţional Radiofonic prezintă avanpremiera spectacolului „Zgomotarul”, de Ion Sapdaru – ora 9:30, la clubul de la hotelul Ramada Majestic, Calea Victoriei nr. 38-40. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Gavriil Pinte. În distribuţie: George Mihăiţă, Gavriil Pinte, Gavriil Pătru. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu
* Seria de conferințe „Ce Punem în ramă?” continuă cu o nouă temă: „Imagini de conjunctură. Realitatea augmentată şi experiența estetică dincolo de galerie” ce face parte din Programul Expozițional ARCUB 2017 – ora 18:00, în Sala Cafenea de la ARCUB la Hanul Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84-90. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Vernisajul Salonului Naţional de Fotografie Fotogeografica – ediţia a XXI-a, ce va avea loc la Galeria Artelor a Palatului Cercului Militar Naţional – ora 18:30. Cu acest prilej va fi lansat şi catalogul Fotogeografica 2017 ce va conţine pe lângă fotografiile premiate pe cele doua secţiuni wildlife şi peisaj, cele mai reuşite lucrări din galeria foto a concursului (22 mai – 8 iun.)
* De la ora 18:30, la Rezidența Scena9 (Str. I.L. Caragiale nr. 32) sunt programate 3 evenimente: două dialoguri așezate semantic în aria preocupărilor cu privire la situația benzii desenate de astăzi, urmate de lansarea unui BD românesc inedit. Cel dintâi dialog îi așază față în față pe Johannes Klenell, editor la revista de bandă desenată și ilustrație din Suedia, „Galago”, și pe Mihai Leontescu, din partea Ambasadei Suediei în România. Subiectul discuției îl constituie „Banda desenată politică din Suedia” și eforturile pe care revista „Galago” le face, de aproape 40 de ani. Cel de al doilea dialog al serii îi are drept protagoniști pe Sergey Simonov, coordonatorul Proiectului „RESPECT”, ce dă și tema ediției din acest an a SEBD, și pe Elisabeth Marinkovic, directoarea Forumului Cultural Austriac. Tema dialogului este „Banda desenată cu tematică socială”. În finalul serii, va avea loc lansarea benzii desenate „Povestea Emei – povestea mea e și povestea ta”. Ilustrată de Alexandru Ciubotariu, „Povestea Emei – povestea mea e și povestea ta” este inspirată dintr-o poveste adevărată și a fost realizată de EUNIC România în parteneriat cu Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” (Agenţia Împreună) și în cooperare cu proiectul de bandă desenată Respect Comics, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Beiuş, jud. Bihor: Primăria Municipiului Beiuş şi Casa de Cultură „Ioan Ciordaş”, împreună cu Asociaţia CineCultura, organizează proiecţii de film clasic românesc, în cadrul proiectului cultural-educaţional „Caravana filmului românesc” – ora 21:00, în Parcul „Mihai Eminescu” şi la Casa de Cultură „Ioan Ciordaş” (22 – 28 mai). De la ora 21:00, are loc proiecţia filmului „Liceeni”, Regia: Nicolae Corjos; Scenariul: George Şovu – în Parcul „Mihai Eminescu”
* Deva: Concert susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail în cadrul celei de-a VII-a ediții a turneului „Flautul Fermecat”, care se va desfăşura în perioada 20 mai-13 iunie, sub genericul Clasic VIP – ora 19:00, la Sala Pro Arte. Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical
* Târgu-Mureş: „Discoteca de sub pod”, proiect unicat lansat de Primăria Târgu Mureş cu ocazia Zilelor Târgumureşene, a 21-a ediţie, care se va desfăşura între 22 şi 28 mai – în Parcul Municipal
* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău sprijină participarea a trei teatre de păpuşi din România: Teatrul „Merlin” din Timişoara, Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti şi Teatrul „Aşchiuţă” din Piteşti la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi „Sub căciula lui Guguţă”, organizat de Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă” din Chişinău care va avea loc în perioada 22-29 mai. Ediţia din acest an este una aniversară, dedicată mai multor evenimente: celor 25 ani de la înfiinţarea Teatrului „Guguţă”, celor 50 ani ai eroului „Guguţă”, celor 85 ani de la naşterea scriitorului Spiridon Vangheli şi celor 70 ani de la naşterea regretatului Victor Ştefaniuc
* Ierusalim și Tel Aviv: Centenar Lipatti: conferințe și concerte susținute de muzicieni români Mircea Marian- violoncel și Mădălina Dănilă – pian, cu participarea muzicologului dr. Irina Hasnaș (22 – 23 mai). Din program:
- ora 16:30 – conferința „Creația românească contemporană în dialog internațional” susținută de dr. Irina Hasnaș, muzicolog și compozitoare, și concert de muzică de cameră în interpretarea muzicienilor Mircea Marian, violoncel și Mădălina Dănilă, pian – sala 231 din cadrul Academiei de Muzică şi Dans din Ierusalim
* Roma: Accademia di Romania in Roma prezintă, în perioada 22 mai – 4 iunie, expoziția de artă grafică „Bimillenario Publius Ovidius Naso – drumul exilului”, organizată de Muzeul de Artă Constanța, în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Înaintea vernisajului, de la ora 17:00, în Sala de Conferințe, maestrul de artă dramatică, actorul român Emil Boroghină, va recita creaţia în versuri a poetului Ovidius: „Tristia” și „Pontiche”. Evenimentul comemorează cei 2000 de ani de la moartea marelui poet latin, Publius Ovidius Naso, care a fost considerat, alături de Horațiu și de Virgiliu, unul dintre clasicii literaturii latine
-Sport
* Ilie Năstase şi Irina Begu îi vor premia, în cadrul conferinţei de presă de lansare a celei de-a şasea ediţii a turneului Junior Trophy de la Bucureşti, pe cei mai buni juniori români – ora 11:00, la Centrul Naţional de Tenis
* Este programat cel de-al treilea meci al finalei Ligii naţionale de futsal:
- Deva: Autobergamo Deva – CS United Galaţi – ora 18:00, la Sala Sporturilor
* Se dispută o partidă din cadrul Ligii Naţionale de baschet masculin
- Oradea: locurile 3-4 (meciul 2):CSM CSU Oradea – BC CSU Sibiu – ora 19:00, la Arena Antonio Alexe
– S-a întâmplat într-o zi de 22 mai
* Acum 161 de ani (1856) se fonda, de către renumitul colecţionar de artă rus Pavel Tretiakov (1832-1898), Galeria de artă din Moscova care-i poartă numele
* Acum 138 de ani (1879) Parlamentul maghiar a votat o lege şcolară (numită „Legea Trefort”, după numele iniţiatorului ei) care prevedea obligativitatea predării în limba maghiară în toate şcolile elementare din teritoriile anexate Ungariei, inclusiv în şcolile confesionale române
* Se împlinesc 85 de ani (1932), de când, în România a fost introdusă pentru prima dată ora de vară (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea ei s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997, se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie
* Acum 52 de ani (1965) a debutat, la Televiziunea Română, emisiunea „TeleEnciclopedia”, una dintre cele mai longevive din programele posturilor de televiziune din România. Emisiunea este difuzată şi astăzi pe TVR1, sâmbăta după-amiază. Sunt prezentate documentare cu subiecte diverse despre natură, tehnologie, sănătate sau artă. Între comentatorii care au lucrat sau lucrează pentru TeleEnciclopedie se numără: Mariana Zaharescu, Adela Mărculescu, Silviu Stănculescu, Traian Stănescu, Ion Caramitru, Sanda Ţăranu, Florian Pittiş, Irina Petrescu, Lucia Mureşan, Petru Mărgineanu ş.a.
* Se împlinesc 45 de ani (1972) de când, în Ceylon, se adopta o nouă Constituţie şi se proclama republica, sub noua denumire de Sri Lanka
* Se împlinesc 5 ani (2012) de când a fost deschis pentru public Tokyo Skytree, cel mai înalt turn din lume (634 m) şi a doua cea mai înaltă structură din lume, după Burj Khalifa (829,8 m)
Aniversări – Comemorări
– Sf. Rita din Cascia, călugăriţă (Calendarul Romano-Catolic 2017)
– 1809: S-a născut Constantin A. Kretzulescu (Creţulescu), om politic liberal; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (membru al Guvernului provizoriu); preşedinte al Comitetului Central al Unirii (1857); prim-ministru al Ţării Româneşti (martie-septembrie 1859); ministru în mai multe rânduri; a sprijinit înfiinţarea Societăţii Academice Române, al cărei membru de onoare a fost din 1871 (m. 1884)
– 1841, 22.V/3.VI: S-a născut Eduard Caudella, violonist, pedagog, compozitor, dirijor şi critic de muzică (m. 1924)
– 1865: S-a născut Constantin Jiquidi, desenator şi caricaturist; tatăl graficianului Aurel Jiquidi (m. 1899)
– 1896: S-a născut medicul Emil Crăciun; între anii 1931 şi 1932 a pus, la Cluj, bazele primului Institut oncologic din România, al cărui director a fost; ca director al Institutului „Dr. V. Babeş” din Bucureşti, îl va organiza pe baze noi, ca un institut modern de patologie; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1976)
– 1908: S-a născut I.[on] C.[onstantin] Chiţimia, istoric literar, comparatist şi folclorist; studii de slavistică şi de literatură română veche (m. 1996)
– 1913: S-a născut juristul Tudor R. Popescu; lucrări de drept civil, dreptul familiei şi drept internaţional privat; unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti români în drept internaţional; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2004)
– 1919: S-a născut istoricul Gheorghe Matei, specialist în istoria modernă şi contemporană a României (m. 1976)
– 1924: S-a născut părintele Nicolae Bordaşiu, paroh al Bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti între anii 2003 şi 2010; fost deţinut politic (1955-1964); în colaborare cu Comunitatea Ecumenică de la Taizé (localitate situată în sudul Franţei), a organizat, începând din 1990, participarea a sute de grupuri de tineri români la întâlnirile de la Taizé ale tinerilor creştini din întreaga lume
– 1927: S-a născut Otto Tellman, jucător şi antrenor de handbal; a cucerit în 1961 primul titlu mondial din istoria naţionalei de handbal (m. 2013) – 90 de ani
– 1933: S-a născut Octav Grigorescu, grafician, pictor, ilustrator de carte, profesor universitar și poet (m. 1987)
– 1933: S-a născut economistul Emilian Dobrescu; lucrări consacrate problemelor dezvoltării economice: doctrine, metode de analiză şi predicţie; membru titular al Academiei Române din 1990
– 1933: A murit Ştefan Dimitrescu, pictor şi desenator (n. 1886)
– 1934: S-a născut actorul Constantin Rauţchi (m. 1984)
– 1935: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Nicolae Corjos, regizor de film şi scenarist
– 1939: S-a născut Răzvan Theodorescu, istoric al culturii, critic şi istoric de artă; preşedinte al Radioteleviziunii Române (februarie 1990 – iulie 1992); ministru al culturii şi cultelor în Cabinetul Năstase (2000-2004); senator social-democrat în mai multe legislaturi; membru titular al Academiei Române din 2000
– 1942: S-a născut Vasile Andru (nume la naştere: Vasile Andrucovici), prozator, teoretician, eseist şi îndrumător spiritual (m. 2016) – 75 de ani
– 1946: S-a născut Andrei Marga, filosof, politolog, om politic, profesor; ministru al educaţiei (1997-2000), ministru de externe (mai-august 2012), rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (1993-2004; 2008-2012)
– 1956: A murit Ion Călugăru, prozator, dramaturg şi gazetar (n. 1902)
– 1957: A murit poetul George Bacovia (pseudonimul lui Gheorghe Vasiliu); considerat cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai poeziei române moderne; membru post-mortem al Academiei Române din 2015 (n. 1881) – 60 de ani
– 1964: S-a născut Marius Oprea, istoric, poet și eseist
– 1978: A murit Gheorghe Zane, economist şi istoric; lucrări în domeniul istoriei economice şi sociale şi al gândirii economice; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1897)
– 1985: A murit Ion Lotreanu, poet, prozator şi eseist (n. 1940)
– 2001: A murit Ştefan Iacobescu, grafician şi gravor (n. 1937)
– 2002: A murit cardinalul greco-catolic Alexandru Todea; deţinut politic între anii 1951 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România); mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (1986-1992; ales clandestin, în martie 1986, de Conferinţa episcopilor, confirmat de Sfântul Scaun în martie 1990 şi recunoscut prin decret prezidenţial după căderea regimului comunist în România); membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1912) – 15 ani
– 2007, 22/23: A murit ziaristul Ralu Filip, fost preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în perioada decembrie 2002 – mai 2007 (n. 1959) – 10 ani
– 2007: A murit (la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954) istoricul de origine română Eugen Weber; considerat unul dintre cei mai buni specialişti în istoria modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă (n. 1925) – 10 ani
– 2008: A murit Gavril Matei (cunoscut sub pseudonimul de Gavril Matei Albastru), poet, prozator, traducător, editor, romancier şi jurist (n. 1943)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor de finanţe din cadrul Eurogrup (22 – 23 mai)
– Bruxelles: European Business Summit, la care participă comisarii europeni Cecilia Malmstrom şi Pierre Moscovici (22 – 23 mai)
– Bruxelles: Votul mandatului de negociator şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, în cadrul Consiliului ministerial al UE
– Ierusalim: Preşedintele american, Donald Trump, efectuează prima sa vizită la Ierusalim, după preluarea funcţiei
– Moscova: Vizita preşedintelui macedonean, Gjorge Ivanov, în Rusia (22 – 24 mai)
– Berna: Vizita comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Nils Muižnieks, în Elveţia (22 – 24 mai)
– Londra: Prima dezbatere dintr-o serie de întâlniri cu diverși lideri ai partidelor politice britanice organizate de postul BBC, în vederea alegerilor legislative din 8 iunie
– Madrid: Vizita preşedintelui regional catalan, Carles Puigdemont, pentur a susţine o conferinţă de presă, în cadrul căreia va face o „ultimă” propunere autorităţilor de la Madrid pentru organizarea unui referendum de autodeterminare
– Budapesta: Curs de formare a tinerilor pentru implicarea lor în comunitățile dezavantajate din Europa pentru a depăși discriminarea, excluderea și violența – la Centrul European pentru Tineret. Cursul include o probă practică și este susținut de un program de e-learning, mentorat
– Geneva: Adunarea Generală anuală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, prilej cu care va fi ales viitorul preşedinte al organizaţiei (22 – 31 mai)
– Geneva: Expoziţia şi Convenţia europeană privind afacerile în domeniul aviaţiei (EBACE2017) (22 – 24 mai)
– Ierusalim: Ministrul de externe lituanian, Linas Antanas Linkevicius se va întâlni cu liderii israelieni şi palestinieni (22 – 23 mai)
– Ierusalim: Ministrul de externe croat, Davor Ivo Stiev se va întâlni cu liderii israelieni şi palestinieni (22 – 23 mai)
– Jakarta, Indonezia: Vizita Regelui Carl XVI Gustaf şi a Reginei Silvia ai Suediei (22 – 24 mai)
– Londra: Prezentarea pentru presă a unuia dintre cele mai importante saloane mondiale de horticultură, Chelsea Flower Show, care îşi va deschide porţile pentru publicul larg în perioada 23 – 27 mai
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Biodiversităţii”; marcată iniţial la 29 decembrie (pe baza unei hotărâri a Adunării Generale a ONU din 1994), reprezenta ziua intrării în vigoare (29 decembrie 1993) a Convenţiei internaţionale a biodiversităţii, semnată la reuniunea la nivel înalt asupra mediului şi dezvoltării – Rio ’92; tot Adunarea Generală a ONU a decis, în decembrie 2000, ca ziua să fie marcată la data la care a fost adoptată Convenţia: 22 mai 1992 – 25 de ani
– Ziua Naţională a Republicii Yemen; aniversarea unirii celor două state yemenite – 1990
– 337: A murit Constantin Cel Mare (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus), împărat roman (306-337); după victoria obţinută prin inspiraţia Divinităţii în bătălia de la Pons Milvius (28 octombrie 312) Constantin a devenit protectorul creştinilor, ducând o politică imperială de răspândire a religiei creştine: a dat în anul 313 Edictul de la Milano, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie; a organizat Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; a construit o nouă capitală (inaugurată la 11 mai 330), transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani a fost capitala creştină a Imperiului Roman; împăratul şi familia sa au construit numeroase lăcaşuri de cult (n. 272) – 1680 de ani. NOTĂ: Pentru contribuţia adusă la legalizarea, sprijinirea şi organizarea Bisericii creştine, Constantin cel Mare şi mama sa Elena sunt cinstiţi ca sfinţi „întocmai cu Apostolii” în Biserica Ortodoxă şi în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, precum şi în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene)
– 1808: S-a născut poetul francez Gérard de Nerval (pe numele său adevărat Gérard Labrunie) (m. 1855)
– 1813: S-a născut Richard Wagner, compozitor, dramaturg şi teoretician al artei germane, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai romantismului muzical (m. 1883)
– 1844: S-a născut Mary Stevenson Cassatt, pictoriţă americană; a locuit timp de 60 de ani în Franţa, sprijinind primul mare curent al artei moderne: impresionismul (m. 1926)
– 1859: S-a născut Sir Arthur Conan Doyle, scriitor britanic, „părintele” unui personaj celebru, detectivul Sherlock Holmes, primul care apare într-o serie de romane poliţiste (m. 1930)
– 1868: A murit Julius Plücker, matematician şi fizician german, cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în domeniul geometriei analitice; a fost unul din pionierii cercetării în domeniul radiaţiei catodice (care ulterior a condus la descoperirea electronului) (n. 1801)
– 1873: A murit scriitorul italian Alessandro Francesco Tommaso Manzoni; a scris romane, dramaturgie, fiind un teoretician al romantismului italian (n. 1785)
– 1885: A murit poetul, dramaturgul și romancierul francez Victor Hugo, unul dintre cei mai importanţi scriitori francezi romantici (n. 1802). NOTĂ: Unele surse (http://www.lucidcafe.com/library/96feb/hugo.html) dau ca dată a morţii 23 mai 1885
– 1891: S-a născut Johannes Robert Becher, poet, prozator şi dramaturg german (m. 1958)
– 1907: S-a născut Sir Laurence Olivier, actor englez de teatru şi film, regizor şi producător; reprezentant de seamă al şcolii britanice de teatru, în primul rând al celei shakespeariene (m. 1989) – 110 ani
– 1910: A murit Jules Renard, romancier şi dramaturg francez (n. 1864)
– 1912: S-a născut Herbert C. Brown, chimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1979, alături de Georg Wittig (m. 2004) – 105 ani
– 1924: S-a născut Charles Aznavour, cântăreţ, compozitor şi actor francez de origine armeană
– 1925: A murit Christian (Eduard Ludwig Wilhelm) Frőhner, arheolog şi numismat francez de origine germană; între 1871 şi 1875 a publicat cele cinci volume ale lucrării „Trajane, d’apres le surmoulage éxecuté à Rome en 1861-1862, reproduit en photographie par Gustave Arosa”, „o istorie plastică sugestivă a războaielor daco-romane, a naşterii poporului român”; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1871 (n. 1834)
– 1927: S-a născut Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (m. 2014) – 90 de ani
– 1927: S-a născut chimistul american de origine maghiară George Andrew Olah (numele la naștere György Oláh), laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1994 (m. 2017) – 90 de ani
– 1931: S-a născut britanicul Kenny Ball (numele real: Kenneth Daniel Ball), trompetist, vocalist şi şef de orchestră de jazz (Kenny Ball & His Jazzmen) (m. 2013)
– 1937: S-a născut cântăreţul argentinian de muzică folk Facundo Cabral (m. 2011) – 80 de ani
– 1940: S-a născut actorul canadian de film Michael Sarrazin (Jacques Michel André Sarrazin) (m. 2011)
– 1948: A murit scriitorul american de origine jamaicană Claude McKay (n. 1890)
– 1970: S-a născut manechinul britanic (de origine jamaicană) Naomi Campbell, numită şi „Perla neagră” a podiumurilor de modă
– 2013: A murit compozitorul francez Henri Dutilleux (n. 1916)