Marii producători de petrol ai lumii se întâlnesc joi în Viena pentru a discuta reduceri suplimentare ale producţiei de petrol, în încercarea de a creşte preţul la petrol. Ţările membre ale OPEC, Rusia şi altele vor analiza dacă trebuie continuată reducerea producţiei de petrol, agreată anul trecut şi care urmează să expire luna viitoare. Reducerile aplicate până acum nu au atras creşterile scontate la preţul petrolului. Jucătorii cei mari, Rusia şi Sarabia Saudită, membră a OPEC, au fost deja de acord cu o prelungire cu nouă luni a reducerilor la producţia de petrol şi se pare că se bucură de sprijinul ceorlalte ţări. OPEC se confruntă cu mai multe probleme, una fiind faptul că reducerile operate stimulează dezvoltarea producţiei de petrol de şist din Statele Unite, subliniază corespondenţii BBC. /mbaciu/avladucu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 mai
*****
OPEC a aprobat prelungirea cu nouă luni a reducerilor stabilite la producţia de petrol
Delegaţii ţărilor membre ale OPEC, reprezentanţi ai Rusiei şi ai altor state ale lumii, reuniţi la Viena, au decis joi să prelungească cu nouă luni, până în martie 2018, reducerile la producţia de petrol stabilite în ianuarie. Măsurile adoptate sunt menite să stimuleze creşterea preţului petrolului, care cunoaşte un declin începând din 2014. Pe de altă parte, creşterea preţului la petrol stimulează dezvoltarea producţiei de petrol de şist din Statele Unite, care nu este participant la acordul privind producţia de petrol, încetinind astfel echilibrarea pieţelor mondiale. /mbaciu
REUTERS – 25 mai