Excelența sa François Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România și pianist, alături de cantautorul Keo lansează piesa și videoclipul „Soarele pe cer”, o colaborare muzicală inedită, în beneficiul Asociației Valentina, miercuri, 31 mai 2017, la Reședința Franței (Strada Biserica Amzei nr. 13-15), de la ora 16.00.
Muzica este compusă de domnul François Saint-Paul și Keo, acesta din urmă fiind și autorul versurilor. Această colaborare specială vine din dorința de a transmite o emoție unică, precum și un mesaj puternic despre trecerea inexorabilă a timpului, dar și despre speranțe și vise.
Veniturile din drepturile de difuzare ale melodiei și videoclipului vor fi donate Asociației Valentina, dedicată susținerii copiilor și familiilor provenind din medii defavorizate, acesta fiind și motivul pentru care lansarea a fost programată cu o zi înainte de 1 Iunie.
„În România, 1 iunie este Ziua Copilului. Această melodie este pentru toți cei care vor să se bucure de această sărbătoare”, a declarat domnul ambasador Saint-Paul.
„A fost o plăcere sa colaborez cu domnul François Saint-Paul, și mă bucur mult că prin aceasta colaborare putem face un gest frumos pentru copii”, a declarat Keo.
Videoclipul oficial al melodiei, care va fi prezentat în premieră în timpul evenimentului, a fost filmat la Reședința Franței, regia fiind semnată de Mihai Laz.
Asociaţia Valentina România este situată în sectorul 5, cartierul Ferentari. Centrul de zi after-school, Casa Valentina, este deschis în timpul săptămânii pentru a ajuta copiii proveniţi din familii defavorizate să urmeze cursurile unei şcoli normale. Obiectivul este de a-i susţine pentru a avea un viitor mai bun. Concret, 40 de copii sunt primiţi în fiecare zi pentru a fi ajutaţi să-şi facă temele, pentru a avea activităţi creative şi artistice şi pentru a primi o masă caldă. Familiile lor sunt de asemenea urmărite în vederea reinserării sociale şi profesionale.
Valentina România ajută şi 60 de copii să meargă la grădiniţă plătindu-le masa şi rechizitele. In total, asociaţia susţine 100 de copii proveniţi din 80 de familii.
Finanţarea asociaţiei este asigurată exclusiv din fonduri private şi donaţii individuale, ale altor fundaţii şi ale companiilor.
Roton este una dintre primele şi cele mai importante case de discuri independente din România. Fondată în 1994, Roton a devenit rapid un nume apreciat în industria muzicală românească, datorită resurselor şi profesionalismului angajat în această industrie.
Jurnaliștii care doresc să ia parte la acest eveniment sunt rugați să se acrediteze la această adresă până marți, 30 mai, ora 18.00.