Secretarul american de stat, Rex Tillerson, a refuzat o cerere de a găzdui un eveniment pentru a marca sărbătoarea islamică de Ramadan, au anunţat doi oficiali americani, întrerupând astfel o tradiţie aflată în vigoare, cu doar câteva excepţii în ultimii aproape 20 de ani. Începând cu 1999, secretarii de stat republicani şi democraţi au organizat aproape mereu la Departamentul de Stat fie cina de Iftar din timpul postului Ramadanului, fie o recepţie ce marchează Eid al-Fitr, serbarea de la sfârşitul lunii de Ramadan.
Rex Tillerson a refuzat o cerere înaintată de Biroul pentru Religii şi Afaceri Globale din cadrul Departamentului de Stat privind organizarea unei recepţii Eid al-Fitr din cadrul ceremoniilor de Ramadan, au anunţat, sub anonimat, doi oficiali americani, motivând că nu au permisiunea să se adreseze publicului. Potrivit unui raport întocmit la 6 aprilie, biroul – care în mod normal iniţiază astfel de evenimente – i-a recomandat lui Tillerson să găzduiască o recepţie cu ocazia sărbătorii Eid al-Fitr. Refuzul organizării unui astfel de eveniment sugerează că nu există planuri în acest an cu privire la vreo astfel de ceremonie de Ramadan la Departamentul de Stat. Luna de post şi rugăciuni pentru musulmani începe sâmbătă în multe ţări.
Întrebat de REUTERS despre refuzul lui Tillerson în legătură cu organizarea unui eveniment de Eid al-Fitr în luna iulie, de Ramadan, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că „analizăm în continuare opţiunile disponibile pentru serbarea de Eid al-Fitr, care marchează sfârşitul lunii de Ramadan. Ambasadorii americani sunt încurajaţi să serbeze Ramadanul printr-o varietate de activităţi, care sunt organizate anual la misiunile din întreaga lume”./cstoica/denisse
www.reuters.com – 27 mai