Controlorii de trafic aerian de la Romatsa intră în grevă generală astăzi, de la ora 9:00

Controlorii de trafic aerian de la Romatsa intră în grevă generală astăzi, de la ora 9:00, după ce negocierile de ieri cu ministrul transporturilor au eşuat. Discuţiile vor continua inclusiv azi, iar în funcţie de rezultate este foarte posibil ca greva să fie suspendată, iar programul de zbor ar fi afectat doar în primele ore – a explicat liderul de sindicat de la Romatsa, Gabriel Tudorache, preluat de reporterul nostru, Alex Lancuzov. Controlorii de trafic aerian solicită, printre altele, modificarea planului de performanţă al Romatsa, astfel încât să se poată face noi angajări, iar compania să nu intre în faliment. Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat că Regia Română de Transport Aerian nu riscă insolvenţa şi a adăugat că a demarat deja procedurile pentru a modifica planul de performanţă la Romatsa, un document care se referă la strategia de dezvoltare a regiei. Călătorii pot afla doar de la companiile aeriene de la care au cumpărat bilete de avion dacă zborurile programate pentru astăzi au fost sau nu anulate./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 mai

*****

Controlorii de trafic aerian intră în grevă generală de la ora 9:00, după ce negocierile de ieri cu ministrul transporturilor au eşuat. Angajaţii de la Romatsa sunt nemulţumiţi de problemele din sistem, despre care spun că sunt cauzate de managementul defectuos al companiei. În cele câteva ore cât ar putea dura greva, sute de zboruri ar urma să fie afectate la nivel naţional, în condiţiile în care, conform legii, greviştii trebuie să asigure dirijarea a cel puţin o treime din curse. Alexandru Lancuzov urmăreşte acest protest şi relatează:
Reporter: Greva generală a fost anunţată pe perioadă nedeterminată, dar controlorii de trafic aerian spun că în funcţie de negocierile care se vor purta este foare posibil să nu fie afectat programul de zbor pe tot parcursul zilei, ci doar în primele ore. Declanşarea grevei generale într-o perioadă semnificativ mai aglomerată pe aeroporturi datorită zilelor libere este doar o coincidenţă şi se va ţine cont de acest aspect, a expliat liderul de sindicat de la Romatsa, Gabriel Tudorache.
Gabrtiel Tudorache: Există şanse reale ca greva generală să fie suspendată după un anumit interval de timp rezonabil, printr-un termen rezonabil. Nu ne gândim la şase ore, zece ore, da? Este vorba de probabil nu ştiu, o oră, două ore. Practic, dacă am fi pus-o după data de 5 iunie, dată limită de depunere a documentelor la Comisia Europeană, la forurile internaţionale, o mai făceai degeaba. Romatsa era condamnată la faliment.
Reporter: De cealaltă parte, ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, respinge riscul de faliment la Romatsa şi spune că a demarat deja procedurile pentru a modifica planul de performanţă la Romatsa, un document care se referă la strategia de dezvoltare a regiei. Refacerea planului de performanţă, după cum au solicitat şi sindicaliştii, ar permite angajarea a încă 89 de controlori de trafic, dar este nevoie de mai mult timp, fiind o procedură complexă, spune ministrul de resort Răzvan Cuc.
Răzvan Cuc: Noi  am făcut primul pas şi am transmis către Comisia Europeană scrisoarea pentru deschiderea planului de performanţă. Aşteptăm şi din partea lor motivarea tehnică a acestei schimbări. Toate costurile şi modificările care apar în acest plan de performanţă să fie luate în calcul pentru elaborarea unui buget echilibrat.
Reporter: Aproximativ trei mii de avioane tranzitează zilnic spaţiul aerian al României, inclusiv decolări şi aterizări şi potrivit legii, controlorii de trafic aerian sunt obligaţi să dirijeze o treime din aceste zboruri./aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 mai