Partidul Naţional Scoţian doreşte un nou referendum pentru independenţă la sfârşitul procedurii de Brexit

Partidul Naţional Scoţian (SNP) a lansat o declaraţie referitoare la alegerile generale britanice de săptămâna viitoare, cu promisiunea de a organiza un al doilea referendum pe tema independenţei. În cadrul unui discurs susţinut la Perth, liderul partidului, Nicola Sturgeon, a declarat că Scoţia ar trebui să aibă un cuvânt de spus în privinţa viitorului său o dată ce termenii privind părăsirea blocului comunitar european de către Marea Britanie vor fi cunoscuţi. „Cred cu foarte mare tărie că la sfârşitul procesului de Brexit – nu acum, ci când termenii acordului vor fi cunoscuţi – Scoţia trebuie să aibă o opţiune referitoare la viitorul ei. O opţiune între a alege să urmeze Marea Britanie pe calea Brexitului sau să devină o ţară independentă„, a declarat premierul Scoţiei. Documentul – „Mai puternic pentru Scoţia” – solicită ca Edinburghul să controleze politicile de migraţie ale ţării./cstoica/gioan

BBC SERVICIUL MONDIAL – 30 mai