Raluca Turcan pune potenţiala demisie a guvernului numai pe seama ambiţiilor lui Liviu Dragnea

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, afirmă într-o postare pe internet că PSD nu reuşeşte să producă un argument raţional şi coerent pentru care doreşte demisia guvernului. „În PSD nu este vorba despre altceva decât de iresponsabilitatea unui război fratricid alimentat de ambiţiile lui Dragnea, care arată de fapt dezinteresul pentru actul de guvernare şi preocuparea obsesivă de a folosi puterea în interes personal şi de grup” – scrie Raluca Turcan pe facebook./opopescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iunie